Hrana pentru patrupezi se alege având în vedere talia, vârsta și nevoile speciale ale animalului.

Cel mai important aspect în selectarea produselor din această gamă este menținerea unei diete corespunzătoare a animalelor.

„În egală măsură, observăm că tendința românilor este de a-și îndreapta atenția către conținutul hranei, dorind ca aceasta să poată oferi un echilibru optim între nivelurile de proteine, vitamine, grăsimi și fibre”, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Director General al Hornbach România. 

Cererea de hrană pentru „cel mai bun prieten al omului” se reflectă și în stocul de aproximativ 230 de tone a categoriei, aceasta cuprinzând atât branduri precum Royal Canin, Pro Plan, DogChow, Opti Life, Brit, Bosch, Pedigree, Friskies, cât și marca Mr. Beef.

„În ceea ce privește gama Mr. Beef, aceasta este divizată în trei categorii – hrană uscată, hrană umedă și snacks-uri, fiind produsă în Germania, după standarde bine definite și cu ingrediente atent alese, astfel încât să le asigure animalelor de companie o hrană bine echilibrată, menită să ofere patrupezilor o valoare nutrițională optimă”, a completat reprezentantul Rusu.

Potrivit acestuia, pe lângă hrană, în coșurile de cumpărături pentru patrupezi se mai regăsesc și accesorii precum zgărzi, lese, jucării, și, din ce în ce mai des, produse de întreținere specializate cum ar fi șampon, pieptene sau ghilotină pentru gheare.