La mijlocul lunii ianuarie, România a atras două miliarde de dolari de pe pieţele externe, prin intermediul a două emisiuni de obligaţiuni în dolari americani pe perioade de 10 ani, respectiv 30 de ani.

"Oferta a fost suprasubscrisă de peste cinci ori, ceea ce a permis reducerea randamentelor faţă de anunţul iniţial. Astfel, România a împrumutat un miliard de dolari pe 10 de ani cu randament de 5,021% (cupon 4,875%) şi un miliard de dolari pe 30 de ani cu randament de 6,258% (cupon 6,125%)", preciza atunci MFP.

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, declara în ianuarie că România intenţionează să revină pe pieţele internaţionale de capital în prima jumătate a acestui an şi să vândă eurobonduri pe zece ani, 'îndată ce va apărea o fereastră de oportunitate' în cadrul strategiei sale de a extinde maturitatea datoriei.

"Am terminat cu emisiunile de obligaţiuni în dolari pentru acest an însă vom reveni pe piaţă în prima jumătate a acestui an cu o emisiune de eurobonduri pe 10 ani', declara Voinea la conferinţa Euromoney de la Viena. 'În prezent, condiţiile de pe piaţă nu sunt la fel de favorabile cum erau anul trecut din punct de vedere al contextului internaţional, însă sarcina noastră este să reducem marja", a adăugat Voinea.

Ministrul delegat pentru Buget a precizat că banii strânşi în ianuarie permit României să-şi finanţeze deficitul bugetar timp de şase luni, mai mult decât perioada de patru luni prevăzută în acordul convenit cu Fondul Monetar Internaţional.

Potrivit unui document publicat atunci pe pagina de Internet a Ministerului de Finanţe, în 2014 planurile de finanţare ale României prevăd împrumuturi externe în valoare de două miliarde de euro. 'Este posibil să depăşim acest plan pe baza condiţiilor de pe piaţă', a spus Liviu Voinea.

Executivul României a hotărât, la finalul anului trecut, suplimentarea sumei maxime care poate fi împrumutată de stat de pe pieţele internaţionale pe termen mediu, în cadrul programului 'Medium Term Notes', de la opt miliarde de euro la 15 miliarde de euro.