Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

HR

România, pe locul 42 în lume după dezvoltarea capitalului uman

Autor: | | 0 Comentarii

România ocupă locul 42 din 130 de state la nivel mondial în funcţie de dezvoltarea capitalului uman, arată un raport publicat miercuri de Forumul Economic Mondial (WEF), informează AFP.

Chiar dacă este peste media mondială, România este mult în urma altor state din regiune, precum Slovenia (locul 9), Estonia (12), Rusia (16), Cehia (22), Ucraina (24) sau Lituania (25), în acest clasament care este destinat să reprezinte capacitatea ţărilor de a realiza potenţialul economic al populaţiilor lor. În urma României sunt ţări precum Portugalia, Spania, Grecia, Serbia şi Turcia. 

Potrivit acestui raport, la nivel mondial 62% din capitalul uman este dezvoltat, iar restul de 38% este pierdut. Lider mondial la capitolul dezvoltarea capitalului uman este Norvegia, cu un scor de 77,12%, urmată de Finlanda, Elveţia, SUA, Danemarca, Germania, Noua Zeelandă, Suedia, Slovenia şi Austria. În cazul României, WEF estimează că nu dezvoltă decât 66,12% din capitalul său uman. 

"Avem nevoie de o schimbare de mentalitate şi de o adevărată revoluţie pentru a ne adapta sistemele noastre educative la necesităţile educaţionale ale viitoarei forţe de muncă", a declarat preşedintele Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab. 

La nivel regional, Global Human Capital Index include 21 de ţări din Europa de Est şi Asia Centrală. Cu un scor mediu de 67,36%, regiunea se situează pe poziţia a treia la nivel mondial după America de Nord şi Europa Occidentală. Regiunea Europa de Est şi Asia Centrală include o serie de poveşti de succes cu privire la dezvoltarea capitalului uman precum Slovenia (locul 9) şi Estonia (12). Autorii raportului susţin că majoritatea ţărilor din regiune sunt aproape de punctul în care vor avea înscriere universală în sistemul de învăţâmânt de bază, însă o serie de ţări precum Moldova (locul 62) şi România (42) au rămas în urmă. 

Global Human Capital Index clasifică ţările în funcţie de cât de bine îşi dezvoltă capitalul uman după: capacitate, care este determinată în mare parte de educaţia formală; aplicare, cum sunt puse la lucru abilităţile; dezvoltare, situaţia educaţiei formale pentru următoarea generaţie de lucrători şi eforturile de îmbunătăţire a actualei forţe de muncă; şi know-how, amploarea abilităţilor specializate în cinci grupe de vârstă.

AGERPRES

Pagina 1 din 1
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Stirile Kanal D

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Stirile Tvr.ro

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro