CITEŞTE ŞI

Actualitate

România, fără întârzieri la semnarea programelor operaţionale europene

Autor: |

Ministrul de resort Marius Nica atrage atenţia că suntem printre puţinele state europene care au semnat la timp programele pentru exerciţiul 2014-2020.

România se află printre statele membre ale Uniunii Europene care nu a înregistrat întârzieri în semnarea Programelor Operaţionale 2014 - 2020, a declarat duminică Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica. Săptămâna aceasta a fost aprobat Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 - 2020, care beneficiază de cea mai mare alocare de fonduri europene, de circa 9,4 miliarde euro (la care se adaugă o cofinanţare naţională de circa 2,4 miliarde euro) şi este finanţat atât din Fondul European de Dezvoltare Regională, cât şi din Fondul de Coeziune.

Tot anul acesta a avut loc şi aprobarea oficială a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, a Programului Operaţional Regional, cu o alocare de 7,91 miliarde euro, a Programului Operaţional Capacitate Administrativă, cu o alocare financiară de aproximativ 658 milioane euro şi a Programul Operaţional Capital Uman, cu o alocare financiară de aproximativ 5,05 miliarde euro. De asemenea, la sfârşitul anului 2014 au fost aprobate de către Comisia Europeană două programe operaţionale: Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, cu o alocare financiară de aproximativ 251 milioane de euro, şi Programul Operaţional Competitivitate, cu o alocare financiară de aproximativ 1,58 miliarde euro. "Aş vrea să reamintesc  faptul că acest guvern a preluat o absorbţie de nici 8%. Avem astăzi, in ciuda tuturor criticilor, care sunt inevitabile, 55% absorbţie iar în decembrie 2015 ne vom încadra fără dubiu în intervalul 65 - 80%. Aşadar, munca serioasă nu se face cu ridicarea poalelor în cap şi nici cu acuze nefondate. România are nevoie de seriozitate şi de îndeplinirea unor obiective precum cele enumerate mai sus pentru ca vocea sa să fie una demnă si responsabilă", a declarat Ministrul Fondurilor Europene.

Marius Nica aminteşte că regulamentele europene aferente exerciţiului financiar 2014-2020 au fost aprobate la finalul lunii decembrie 2013. Conform acestora, în termen de 4 luni, statele membre urmau să trimită spre aprobare acordurile de parteneriat. 'România a respectat toate termenele impuse de regulamente şi reamintesc faptul că a fost al unsprezecelea stat membru din 28 care a reuşit aprobarea acestui document strategic. Totodată, la nivel european nici în acest moment nu sunt aprobate toate programele europene. În concluzie, România nu a înregistrat întârzieri în comparaţie cu celelalte state membre, ba chiar a făcut o figură frumoasă în cadrul Comisiei Europene', a mai explicat Marius Nica. La finele lunii mai, România a înregistrat o absorbţie curentă a fondurilor europene, pe cadrul financiar 2007 - 2013, de 54,42%, în creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de nivelul de la finalul lunii aprilie, arată datele publicate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

Sursa: AGERPRES

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Capital - Google+
Transforma in PDF
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii