În schimb, la nivelul Uniunii Europene (UE 28), lucrările de construcţii au crescut cu 0,4% iar în zona euro lucrările de construcţii au înregistrat o creştere de 1,3%, cel mai puternic avans din ultimele 12 luni.

De asemenea, România se situează pe primul loc în UE în ceea ce priveşte scăderea lucrărilor de construcţii în luna octombrie 2014 comparativ cu luna octombrie 2013, cu un recul de 11,3%. În schimb, în Uniunea Europeană lucrările de construcţii au înregistrat o creştere de 1,5% iar în zona euro au crescut cu 1,4%.

După un avans puternic la începutul anului, lucrările de construcţii au scăzut atât în trimestrul al doilea cât şi în trimestrul al treilea, ceea ce a contribuit la încetinirea economiei europene în cele două trimestre. Uniunea Europeană speră că lucrările de construcţii vor creşte din nou după lansarea noului fond pentru investiţii strategice care este destinat să stimuleze fondurile de pensii, companiile de asigurări şi alţi mari investitori să finanţeze proiecte de infrastructură în UE.

În cazul României, conform datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică /INS/, volumul lucrărilor din construcţii a scăzut ca serie brută cu 1,8%, în luna octombrie 2014 faţă de luna septembrie 2014, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate volumul lucrărilor de construcţii a înregistrat o scădere cu 6,1%. Faţă de luna corespunzătoare a anului 2013, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie brută, cu 11,3% iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scăzut cu 11,8%.

SURSA: Agerpres