PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Actualitate

REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - Anul începe cu tensiuni majore pe scena politică internaţională

Autor: Radu Cazan | luni, 04 ianuarie 2016 | 0 Comentarii

„Arabia Saudită a rupt relaţiile diplomatice cu Iranul după execuţia lui al-Nimr”, titrează The Guardian, în pagina electronică.

„Ministrul de Externe saudit, Adel al-Jubeir, a anunţat întreruperea relaţiilor diplomatice ale Arabiei Saudite cu Iranul, după atacul asupra ambasadei sale la Teheran şi violenta reacţie iraniană la execuţia unui lider religios şiit. Arabia Saudită a decis "să întrerupă relaţiile sale diplomatice cu Iranul şi cere plecarea în termen de 48 de ore a membrilor reprezentanţei diplomatice iraniene", a declarat Adel al-Jubeir într-o conferinţă de presă desfăşurată la Riad. Ministrul a denunţat "ingerinţele negative şi agresive ale Iranului în treburile arabe care duc frecvent la pagube şi distrugeri". Atacul manifestanţilor asupra ambasadei saudite la Teheran şi a consulatului saudit din oraşul iranian Machhad constituie "o încălcare flagrantă a tuturor convenţiilor internaţionale", a mai spus el, acuzând autorităţile iraniene că nu a făcut nimic pentru a împiedica aceste agresiuni. Execuţia sâmbătă a şeicului saudit Nimr Baqer al-Nimr, un critic virulent al puterii de la Riad, a exacerbat tensiunile din Orientul Mijlociu, în special în Iran unde ambasada saudită a fost distrusă parţial de manifestanţi. "Sângele nedrept vărsat al acestui martir oprimat va produce fără îndoială efecte în curând şi răzbunarea mâinii divine va cădea asupra politicienilor saudiţi", a avertizat liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei. Statele Unite au îndemnat liderii din Orientul Mijlociu să ia măsuri "pentru a calma tensiunile", după criza dintre Iran şi Arabia Saudită. "Credem că o implicare diplomatică şi discuţii directe rămân esenţiale pentru a acţiona în pofida divergenţelor şi vom continua să facem apel la liderii din regiune să ia măsuri pozitive pentru a calma tensiunile", a declarat John Kirby, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat”, mai scrie The Guardian.

“Petrolul se deblochează”, scrie portalul de ştiri Business Insider.

„Piețele futures sunt deschise, iar prețul petrolului în SUA și în Europa este în urcare pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, după ce Arabia Saudită l-a decapitat pe cleric șiit Sheikh Nimr al-Nimr. Situându-se în jur de 38 de dolari barilul pe piaţa Nymex, petrolul brut a crescut cu peste 2,5% după ştirea privind execuţia crelicului şiit. Deteriorarea relațiilor dintre cele două puteri regionale, după ce ambasada Arabiei Saudite la Teheran a fost atacată și i s-a dat foc, pune presiune asupra prețurilor. Arabia Saudită a anunțat ruperea relațiilor diplomatice cu Iranul.”

„O înregistrare video arată execuţiile ISIS. Gruparea jihadistă a executat 5 pretinşi spioni britanici”, titrează The Wall Street Journal.

„Gruparea jihadistă Stat Islamic a ameninţat Marea Britanie într-o nouă înregistrare video în care prezintă execuţia a 5 "spioni". Înregistrarea, difuzată duminică pe site-uri jihadiste şi anunţată de centrul american de monitorizare SITE, începe cu o "mărturisire" în faţa camerei video, făcută de cinci bărbaţi care susţin că sunt originari din Rakka, "capitala" Statului Islamic în Siria. Un jihadist care vorbeşte în engleză îi prezintă pe cei cinci ca fiind "spioni". La Londra, Foreign Office-ul a reacţionat într-o scurtă declaraţie afirmând că este "la curent cu înregistrarea video, al cărei conţinut este examinat". În această înregistrare, mărturisirile celor cinci indivizi nu permit identificarea ţării sau ţărilor pentru care au efectuat acte de spionaj, însă unul dintre ei se referă la coaliţia internaţională condusă de Statele Unite, care luptă împotriva Statului Islamic în Siria şi Irak. Pe rând, ei spun în arabă că au difuzat înregistrări video sau fotografii care dezvăluie condiţiile de viaţă din Rakka unor persoane din Turcia sau că au supravegheat deplasările luptătorilor Statului Islamic. "Acesta este un mesaj pentru David Cameron", premierul britanic, spune unul dintre jihadişti, având un accent britanic. El îi acuză pe cei cinci bărbaţi în genunchi că sunt "spioni" în solda Marii Britanii care, în opinia sa, au fost "abandonaţi" de guvernul de la Londra. El mai spune că ISIS va continua "jihadul" împotriva Marii Britanii, după care cei cinci bărbaţi sunt executaţi cu un glonţ în cap. Marea Britanie, care bombardează poziţiile deţinute de SI în Irak, efectuează de la începutul lunii decembrie lovituri aeriene în Siria. ISIS difuzează frecvent materiale de propagandă atunci când suferă înfrângeri pe teren, subliniază experţii. Săptămâna trecută, forţele irakiene au alungat Statul Islamic din oraşul Ramadi, în timp ce în Siria o coaliţie a rebelilor arabi şi kurzi a preluat controlul asupra unui baraj strategic din nord.”

“Un consulat indian, atacat în nordul Afganistanului”, scrie Le Monde.

“Bărbaţi înarmaţi au atacat duminică un consulat indian în nordul Afganistanului, a doua zi după un atac comis împotriva unei baze aeriene din nordul Indiei, într-o perioadă în care premierul indian iniţiase o apropiere cu rivalul tradiţional al ţării sale, Pakistanul. Talibanii nu au revendicat atacarea consulatului indian din Mazar-i-Sharif, dar ei au vizat frecvent interesele New Delhi-ului în Afganistan în trecut. Duminică seara, două explozii au răsunat la Mazar-i-Sharif - oraş situată la circa 300 km nord-vest de Kabul şi la o oră de drum cu maşina până la frontiera cu Uzbekistanul - urmate de focuri de armă, a relatat un corespondent local al AFP. “Suntem atacaţi. Schimburile de focuri continuă”, a comunicat un diplomat indian baricadat într-o zonă securizată a complexului. Mazar-i-Sharif este un oraş relativ stabil şi nu a fost atins practic de extinderea insurecţiei rebelilor talibani în restul Afganistanului în ultimele luni. Atacul de duminică seara are loc după 10 zile de la vizita în Afganistan a premierului indian Narendra Modi. Acesta a întins mâna recent şi Pakistanului, efectuând o vizită-surpriză la Lahore pentru a se întâlni acolo în ziua de Crăciun cu omologul său pakistanez Nawaz Sharif, pe care Kabulul îl acuză că este la originea rebeliunii talibanilor. Aceasta era prima deplasare a unui şef de guvern indian în Pakistan în ultimii zece ani. Dar rezultatele acestor eforturi sunt puse în pericol după atacul spectaculos împotriva unei baze aeriene în nordul Indiei, lansat sâmbătă, ai cărui autori sunt suspectaţi că aparţin grupului islamist Jaish-e-Mohammed, cu baza în Pakistan. În total, 7 militari şi 6 atacatori au fost ucişi în acest atac lansat sâmbătă noapte împotriva bazei de la Pathankot, în statul indian Pendjab, la 50 km de frontiera cu Pakistanul şi foarte aproape de Kashmir, pe care cele două ţări şi-l dispută de decenii, uneori prin mijloace militare."

“Dezbateri aprinse între susţinătorii şi opozanţii armelor de foc în SUA, în timp ce Obama vrea să treacă la acţiune”, titrează The New York Times.

“Președintele Statelor Unite Barack Obama, frustrat de inactivitatea Congresului asupra controlului armelor, se întâlneşte luni cu ministrul justiției Loretta Lynch pentru a discuta modalitățile de a reduce violența în mod unilateral prin măsuri ce nu necesită aprobarea Congresului. În alocuțiunea sa săptămânală înregistrată, Obama, aflat în Hawai, declară că a primit "prea multe scrisori de la părinți, profesori și copii" și că el "nu poate să stea fără să facă nimic". El a cerut în mod repetat Congresului să înăsprească legile privind armele de foc. Apelurile sale s-au amplificat după un masacru în 2012 într-o școală elementară din Newtown, Connecticut, și din nou după atacurile armate de la Colorado Springs, Colorado, și San Bernardino, California, în ultimele luni. "Acum câteva luni, am însărcinat echipa mea de la Casa Albă să examineze orice nouă acțiune pe care o pot lua pentru a ajuta la reducerea actelor de violență cu folosirea armelor de foc", afirmă Obama în această alocuțiune. "Și luni, mă voi întâlni cu ministrul Justiției, Loretta Lynch pentru a discuta despre opțiunile noastre".



SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul
contului de facebook. DETALII >>

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul
contului de facebook. DETALII >>

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.