CITEŞTE ŞI

Energie

Reuters: Ţiţeiul iranian va fi prelucrat la rafinăria Petrotel din România

Autor: |

Iranul este în grafic pentru majorarea producţiei de ţiţei cu 500.000 de barili pe zi, după ridicarea sancţiunilor în această lună, iar un milion de barili vor ajunge la rafinăria Petrotel din România, deţinută de Lukoil, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Şase petroliere iraniene vor livra ţiţei cumpărătorilor din Europa şi Asia în februarie, susţine o sursă din Iran. 

Alte surse au anunţat că Litasco, divizia comercială a grupului rus Lukoil, ar putea deveni primul cumpărător din Europa al ţiţeiului iranian, după ridicarea sancţiunilor. Litasco va livra rafinăriei Petrotel din România un milion de barili de ţiţei, care va fi încărcat în 5 februarie în terminalul iranian Kharg Island. 

"Teheranul şi-a majorat producţia de ţiţei cu cel puţin 500.000 de barili pe zi şi piaţa va vedea asta în următoarele zile. Există trei contracte finalizate cu clienţi europeni, de asemenea se negociază cu clienţii tradiţionali din Asia, în special India", susţine o sursă din Iran. 

Înainte de aplicarea sancţiunilor, rafinăriile europene cumpărau din Iran 800.000 de barili pe zi iar în ultimii ani aceste volume au fost înlocuite cu petrol din Irak, Arabia Saudită şi Rusia. 

Pagina 1 din 3
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

Agrointeligenta

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F