Pe 9 aprilie, Preşedinţia SUA a anunţat că portavionul nuclear Carl Vinson şi grupul naval aferent nu vor mai face escală în Australia şi se vor îndrepta spre Marea Japoniei, pe fondul tensiunilor cu regimul din Coreea de Nord. În acel moment, Sean Spicer argumenta că grupul naval trebuie trimis în această zonă pentru descurajarea regimului Kim Jong-Un, relatează agenţia de ştiri Reuters, preluată de mediafax.ro.

În acest moment, grupul naval american, alături de două distrugătoare japoneze, efectuează exerciţii în zona de vest a Pacificului.

„Forţele noastre revoluţionare sunt gata de luptă şi pregătite să scufunde un portavion nuclear american dintr-o singură lovitură”, se afirmă în editorialul apărut în Rodong Sinmun, publicaţia oficială a Partidului Muncitorilor din Coreea.

Publicaţia a comparat portavionul cu un „animal scârbos”, spunând că un atac asupra lui ar fi „un exemplu veritabil al forţei militare” nord-coreene.

Coreea de Nord a efectuat mai multe teste balistice şi nucleare în ultimul an şi există indicii că regimul stalinist de la Phenian pregăteşte noi acţiuni de acest fel cu ocazia sărbătoririi a 85 de ani de la fondarea Armatei Poporului Coreean.