Evenimente Mica publicitate Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

IT & C

RECORD la Apple în doar trei luni

Autor: | | 0 Comentarii

Grupul informatic american Apple a raportat joi un profit trimestrial record, chiar dacă a vândut mai puţine iPhone.

În ultimele trei luni ale anului trecut, o perioadă crucială pentru că include sărbătorile de sfârşit de an, Apple a realizat un profit net record de 20,1 miliarde de dolari, depăşindu-şi precedentul profit trimestrial record de 18,4 miliarde de dolari stabilit în ultimul trimestru din 2015. 

"Suntem încântaţi să anunţăm cel mai bun trimestru din istoria Apple, cu o creştere solidă care include cele mai mari venituri înregistrate vreodată de pe urma unui nou iPhone", a declarat directorul general de la Apple, Tim Cook. 

Cu toate acestea, numărul de telefoane iPhone vândute în ultimele trei luni ale anului trecut, 77,3 milioane unităţi, a fost mai mic cu un milion comparativ cu perioada similară a lui 2016. O posibilă explicaţie ar putea fi aceea că modelul iPhone X a ajuns pe piaţă în luna noiembrie, în loc de luna septembrie cum s-a întâmplat cu precedentele noi modele. 

În schimb, preţul mediu al unui telefon Apple a fost de aproximativ 796 dolari, comparativ cu 695 dolari în urmă cu un an. Acest cost mai mare a permis grupului Apple să genereze venituri mai mari cu 13% până la 88,3 miliarde de dolari, în pofida scăderii numărului de telefoane iPhone vândute. 

Luna trecută, Apple a anunţat că va plăti un impozit de 38 de miliarde de dolari pentru repatrierea profiturilor realizate în străinătate şi de asemenea a promis că va crea peste 20.000 de locuri de muncă şi va deschide un nou campus în SUA, în cadrul unui plan de investiţii de 30 de miliarde de dolari pe cinci ani. Producătorul telefoanelor iPhone nu a precizat însă cât va repatria din cele 252,3 miliarde de dolari pe care le are depozitate peste hotare, cele mai mari fonduri deţinute vreodată de o companie americană. (Sursa: Agerpres)

Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

Pagina 1 din 1
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

DCNews

Stirile Kanal D

PlayTech

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Stirile Tvr.ro

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro