Redăm comunicatul:

Ca urmare a comunicatului DNA cu privire la alocarea bugetului instituţiei pentru 2015, ministrului delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, face următoarele precizari:

Bugetul total al Ministerului Public în anul 2015 creşte, nu scade, acesta fiind de 707,88 milioane lei, adică în creştere cu 19,29 milioane lei faţă de cât a fost bugetul aprobat pentru anul 2014.

Mai mult, Ministerul Finantelor Publice a primit solicitarile privind limitele de cheltuieli pentru anul 2015 din partea Ministerului Public, a luat act de ele, bugetul pentru anul 2015 al Ministerului Public şi, în mod automat, bugetele DNA si DIICOT, înregistând creşteri.

1.        Pe site-ul Ministerului Finantelor Publice a fost postată pentru consultare, în data de 12.12.2014, sinteza bugetelor ordonatorilor principali de credite, filele distincte de buget pentru instituţiile aflate în subordinea acestora urmând a fi anexate proiectului de lege privind bugetul de stat pentru anul 2015, care va fi aprobat de Guvernul României şi trimis Parlamentului spre dezbatere.
2.        Bugetul total al Ministerului Public în anul 2015 este 707,88 milioane lei, in creştere cu 19,29 milioane lei faţa de cât a fost bugetul aprobat pentru anul 2014. Pe parcursul anului 2014, conform legii bugetului de stat pentru anul 2014, la bugetul total al Ministerului Public s-a adaugat la cheltuielile de personal suma de 323 milioane, reprezentând plată de titluri executorii pentru personalul bugetar din cadrul Ministerului Public. Facem menţiunea că pe parcursul anului 2015, conform legii, bugetul Ministerului Public va fi suplimentat cu titluri executorii care vor fi plătite pe parcursul acestui an.
De asemenea, facem urmatoarele precizări cu privire la bugetul Ministerului Public pentru anul 2015:
-cheltuielile pentru investitii au crescut cu 39,48% fata de 2014, de la 14,22 milioane la 19,84 milioane;
-cheltuielile pentru bunuri servicii s-au diminuat cu 1,03% de la 70,72 milioane la 70 milioane lei;
-cheltuielile cu fonduri europene nerambursabile au crescut cu 41,72% de la 1,09 milioane la 1,54 milioane lei
3.        Menţionam că Ministerul Finantelor Publice a primit solicitarile privind limitele de cheltuieli pentru anul 2015 din partea Ministerului Public şi a luat act de ele, bugetul pentru anul 2015 al Ministerului Public şi, în mod automat, bugetele DNA si DIICOT, înregistând creşteri.

Având în vedere importanţa bunei funcţionari a DNA si a DIICOT, interesul Ministerului Finanţelor Publice de a asigura resursele necesare acestor instituţii, precum şi pentru o informare publică transparenă şi clarificarea tutoror aspectelor, ministrul delegat pentru Buget va avea pe parcursul zilei de 12.12.2014 o întalnire cu conducerea Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public.