Evenimente Mica publicitate Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Asigurari si Pensii

ANUNT pentru SOFERI. Reguli NOI pentru RCA!

Autor: | | 0 Comentarii

Din a doua jumătate a lui 2018 va fi reglementată, în premieră, profesia de constatator de daună, ca meserie liberală. Din acel moment, șoferii cu mașini avariate vor putea opta pentru un specialist în domeniu, fără să mai fie obligați să facă constatatarea daunei cu angajatul firmei de asigurare. Este un avantaj instituit în numele protecției consumatorului, dar care va fi monetizat mai ales de service-uri.

Grupul de lucru organizat la ASF pe tema RCA este aproape de a duce la final forma în care meseria de constatator de daună va exista începând cu jumătatea acestui an. Va fi astfel implementată şi ultima măsură dintr-un şir mai lung cuprins în legi şi norme ale ASF care au revoluţionat piaţa asigurărilor auto. 

După ce profesia de constatator va deveni una liberală, firmele de asigurare vor pierde practic orice fel de control asupra procedurilor de constatare şi evaluare a daunelor, precum şi asupra procesului de reparare a maşinilor avariate.

În cadrul ASF, acesta pare să fie unul dintre obiectivele principale. „Sectorul pe care îl coordonez are drept obiectiv principal protejarea consumatorilor, fapt care ne determina să ne implicam în mod direct în dezbaterile de anul viitor în vederea creării unui cadru legal adecvat şi implementarea proiectului privind externalizarea serviciilor de constatare a daunelor prin intermediul constatatorilor de daună independenţi. Din perspective consumatorilor, este esenţial să avem un corp al constatatorilor de daună independenţi, obiectivi, profesionişti şi care să poarte răspunderea personală pentru soluţiile stabilite“, a spus prim vicepreşedintele ASF, Ovidiu Wlassopol, într-un interviu.

După implementarea acestui sistem, păgubitul RCA nu va mai fi plimba între asigurător şi service, aşa cum se întâmplă în prezent. „Pentru prima dată consumatorul se va afla în centru atenţiei şi toate celelalte parţi implicate, fie că vorbim de firme de asigurări sau service-uri, vor fi nevoite să se adapteze nevoilor acestuia. Doar prin respect şi o protecţie reală a consumatorului se va putea recredibiliza piaţa de asigurări românească.“, a mai spus Wlassopol. 

Promovate ca măsuri de protecţie a consumatorului, aceste decizii au, până la urmă, un singur beneficiar cert: unităţile service, adică cele care primesc pâinea şi cuţitul în asigurări. 

Avantajul păgubitului este, deocamdată, unul relativ în condiţiile în care noua lege deschide drumul pentru eventuale abuzuri ale service-urilor, abuzuri care vor fi plătite tot de şoferi prin majorarea primelor RCA. 

Teoretic, şoferul este avantajat de faptul că soluţia tehnică pentru rezolvarea problemei o dă service-ul şi nu asigurătorul, având în vedere că cel din urmă are interesul de plăti cât mai puţin, deci de a încerca pe cât posibil să repare piesele avariate în loc să le schimbe sau să folosească, în limita legii, piese de mai joasă calitate. 

 

Practic, însă, şoferii, şi nu doar cei care suferă daune, vor putea deveni victime ale unui alt tip de abuz, dacă unităţile service şi constatorii care vor aparţine de ele vor oferi soluţii tehnice mai costisitoare decât este cazul. Într-o astfel de situaţie, cheltuielile asigurătorilor vor creşte, iar aceştia vor încerca, ca de fiecare dată, să îşi acopere pierderile prin majorarea tarifelor RCA. 

De altfel, acest scenariu pentru viitor este cel mai des utilizat în lumea brokerilor şi a firmelor de asigurare.

Schimbări majore în asigurări

Decontarea directă facultativă, limitarea indirectă a preţurilor şi mutarea activităţii de evaluare şi instrumentare a daunelor de la asigurători la service-uri. Aceştia sunt cei trei piloni de bază ai noilor norme RCA.

Noile reguli aduc o adevărată revoluţie pe piaţă, care va fi orientată către client şi păgubit mai mult decât a fost vreodată în istoria ei. 

Schimbările în ceea ce priveşte in­stru­mentarea dosarelor de daună sunt, poate, cele mai spectaculoase şi ele vor fi definitivate după jumătatea anului, când ar trebui să fie gata şi forma de organizare a meseriei de constatator de daună. 

Practic, asigurătorii pierd, în premieră, exclusivitatea în ceea ce priveşte activităţile de constatare şi instrumentare a daunelor. Ba, mai mult, pot exista situaţii în care specialiştii firmelor de asigurare nici măcar să nu mai fie implicaţi în procedurile specifice care succed un accident. 

„Din a doua jumătate a anului următor, profesia de constatator de daune va fi una liberală. Practic, atunci când un păgubit RCA are o daună, el îşi va putea alege constatatorul dintr-un tablou al constatatorilor realizat de ASF. Constatatorii de daună vor fi împărţiţi în 3 categorii: cei care activează în cadrul societăţilor de asigurări, cei care activează în cadrul unităţilor reparatoare şi cei independenţi. Păgubitul RCA va avea posibilitatea să apeleze la oricare dintre aceştia atunci când are o daună, iar constatarea făcută de oricare constatator, din cele 3 categorii de mai sus, va fi recunoscută de către toate părţile. Sigur, acestea pot fi contestate de către un constatator parte, dacă este cazul“, spunea Cristian Muntean, pe vremea când reprezenta service-urile. Astăzi, el este consilier al prim vicepreşedintelui ASF, Ovidiu Wlassopol, şi unul dintre cei mai activi susţinători ai revoluţiei RCA din interiorul ASF.

 

Noua lege defineşte şi o altă situaţie în premieră. Maşina va putea fi reparată fără a mai apela la constatator. Acest lucru se poate întâmpla dacă şoferul păgubit obţine o dovadă de la Poliţie şi nu alege să meargă pe constat amiabil. 

Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

Pagina 1 din 2
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

DCNews

Stirile Kanal D

PlayTech

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Stirile Tvr.ro

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

Asigurari si Pensii

23 ianuarie 2018

Cum scapă de TVA taloanele de pensie

Asigurari si Pensii

22 ianuarie 2018

E LEGE: Cine are dreptul la DOUĂ PENSII!

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro