Google Apps for Work este o suită de instrumente de colaborare în cloud, care include Gmail, Google Drive, Google Hangouts, Google Calendar, Google Docs, precum și rețeaua enterprise  de socializare Google+. Toate mesajele e-mail, întâlnirile din calendar, documentele și multe alte informații create în Google Apps sunt foarte ușor accesibile prin intermediul oricărui computer sau device mobil acceptat.

“Trecerea la Google Apps este un pas către transformarea noastră digitală, scopul fiind acela de a schimba modul în care angajații Raiffeisen Bank lucrează și își sprijină clienții.”, spune Carl Rossey, vicepreședinte operațiuni și IT, Raiffeisen Bank. 

"Astfel de tehnologii susțin schimbarea culturii organizaționale prin intermediul colaborării și al experiențelor digitale plăcute pentru clienți și angajați”, explică Boris Georgiev, Head of Google for Work – CEE, Russia & CIS.

Raiffeisen Bank este o bancă universală care deserveşte aproximativ 2 milioane de clienţi persoane fizice, 100.000 IMM-uri şi 7.800 de companii.