Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Media

Radu Tudor: Antena 3 își va opri emisia

Autor: | | 10 Comentarii

Radu Tudor a spus, în ediția de miercuri a emisiunii La ordinea zilei, că este sigur că Antena 3 își va opri emisia. Și asta deoarece instituțiile statului refuză să se implice în rezolvarea situației în care se află postul.

''Senzaţia mea este, în momentul de faţă, că Antena 3 se va opri. Acum, în seara asta când vorbim la ''La ordinea zilei'', Antena 3 se va opri. Există toate premisele şi toate eforturile guvernamentale, instituţionale să fim opriţi. Nu avem cum să ne mutăm într-o lună de zile. E ca şi cum i-ai spune unui medic acum, de azi până mâine, îmi transplantezi patru organe. Pai nu-mi ajunge timpul fizic. Trebuie sa-mi fac nişte echipe medicale, trebuie să stabilesc unde le pun'', a explicat realizatorul ''Punctului de întâlnire'' de la Antena 3.

ANAF cere în instanţă evacuarea Antenelor

ANAF a depus la Judecătoria Sectorului 1 o cerere în care solicită evacuarea Antena TV Group SA, Intact Production SRL, Antena 3 SA şi Sangold Development SRL din imobilele intrate în posesia statului.

Potrivit portalului instanţelor, acţiunea a fost introdusă marţi de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în calitate de reprezentant al statului, având ca obiect "evacuarea".

Instanţa a stabilit pentru 17 martie termen pentru judecarea procesului.

Acţiunea a fost introdusă de ANAF după ce reprezentanţii trustului Intact au susţinut că nu există o decizie în instanţă privind evacuarea posturilor de televiziune din imobilele situate pe şoseaua Bucureşti — Ploieşti.

ANAF, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, a trimis săptămâna trecută o notificare de evacuare prin care a somat posturile de televiziune Antena 1 şi Antena 3 să elibereze în termen de cinci zile imobilele din şoseaua Bucureşti — Ploieşti.

"Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în calitate de organ de valorificare împuternicit conform prevederilor OG nr. 14/2007, ca reprezentant al statului român — proprietar al imobilelor ce au fost confiscate şi trecute în proprietatea privată a statului, libere de orice sarcini, în baza unei sentinţe judecătoreşti, a notificat astăzi, 15.02.2016, în scopul evacuării, persoanele juridice care ocupau imobilele anterior menţionate", se menţiona într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) remis AGERPRES.

Notificarea de evacuare s-a realizat în vederea punerii în executare a sentinţei penale nr. 701/26.09.2013, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 888/A/08.08.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală.

Pagina 1 din 2
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Stirile Kanal D

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Stirile Tvr.ro

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro