Putin a mai anunţat că Grecia şi Rusia au adoptat un plan comun de acţiune pentru 2015 şi 2016, potrivit The Guardian. "Am convenit să acordăm mai multă atenţie cooperării în privinţa investiţiilor. Până acum, cifrele au fost destul de modeste la acest capitol", a spus liderul de la Kremlin.

Putin a afirmat de asemenea că Grecia poate deveni un centru de distribuţie a energiei.

Vizita lui Tsipras la Moscova are loc cu o zi înainte de data programată pentru plata de către Grecia a sumei de 450 de milioane de euro către FMI, în cadrul programului de asistenţă convenit.

Alexis Tsipras va rămâne până joi la Moscova, urmând să aibă întrevederi şi cu prim-ministrul rus Dmitri Medvedev şi cu preşedintele Dumei de Stat, Serghei Narâşkin.

Pe de altă parte, ministrul rus al dezvoltării economice, Alexei Uliukaiev, a anunţat anterior miercuri că Rusia a elaborat mai multe propuneri care ar putea duce la ridicarea embargoului impus produselor alimentare provenite din Grecia.

Embargoul, introdus anul trecut ca răspuns la sancţiunile occidentale impuse Moscovei pentru rolul său în criza din Ucraina, a restricţionat accesul producătorilor europeni de alimente pe piaţa din Rusia.

"Vom discuta în detaliu această chestiune mâine (joi) la reuniunea premierului Dmitri Medvedev cu omologul său grec Alexis Tsipras la care voi participa şi eu. Am pregătit mai multe propuneri referitoare la embargou şi le vom discuta", a spus Uliukaiev, potrivit AFP.AGERPRES