Dacă pui pasiune în tot ceea ce faci, atunci orice proiect ai avea, acesta se va dovedi de succes, este de părere Eliodor Apostolescu, antreprenorul cunoscut pentru că a adus pe piaţă pufuleţii Gusto. El crede că răbdarea, dedicarea şi curajul fac diferenţa în business.

Primii paşi

La începutul anilor 1992, Eliodor Apostolescu, susţinut de colegul său de facultate, Cătălin Nour, cocheta cu ideea de a produce şi, implicit, de a vinde îngheţată. Un gând care nu s-a dovedit a fi de viitor pentru că şi-au dat seama repede că a investi într-o afacere care nu are continuitate pe tot parcursul anului nu garantează profituri mari. Astfel, s-au reorientat repede. Ei au găsit o oportunitate în producerea şi comercializarea pufuleţilor. Motivul a fost simplu: sunt produse compuse din mălai şi sare, ca atare – simplu de făcut. Cu timpul, cei doi au realizat că pentru a avea succes trebuie să ridice la rang de artă produsul pe care au pariat. Prin urmare, au inventat noi reţete de pufuleţi, fapt care le-a adus şi succesul de acum.  

Gustul profitului    

Într-un astfel de business, venitul este garantat. Primii bani nu au întârziat să apară: astfel, în a doua zi de la lansarea oficială, antreprenorilor începea să le meargă bine. Eliodor Apostolescu recunoaşte că a reinvestit fiecare bănuţ câştigat, pentru că altfel nu ar fi putut creşte. El spune că brandul Gusto a reuşit să se diferenţieze de toate celelalte companii producătoare de pufuleţi (minimum patru în fiecare judeţ al ţării, la acea vreme) prin inventarea unei noi reţete care a prins la publicul român. Acum, Phoenixy, compania care fabrică pufuleţii Gusto, se poate lăuda cu un portofoliu de clienţi din mai multe ţări. Fondatorii Gusto au planuri mari pentru companie. Ei vor să se extindă pe plan internaţional accesând noi pieţe. Eliodor Apostolescu spune că vrea să deschidă o filială Phoenixy în Germania sau în Statele Unite. Mai ales că, la ora actuală, 35% din cifra de afaceri a companiei o reprezintă exporturile, iar, în câţiva ani, el speră să ajungă la 50% din total.

Despre piaţa în care activează, Eliodor Apostolescu susţine că este dinamică şi conectată la pieţele internaţionale. „Procesul de globalizare a forţat companiile româneşti să intre în competiţie cu cele internaţionale, ceea ce a condus la o filtrare drastică a competitorilor. Astfel că, multe companii s-au închis, iar cele rămase au devenit solide şi competitive la nivel internaţional“, explică antreprenorul. În opinia sa, ar fi ideal ca statul să protejeze companiile autohtone urmând modelul practicat în alte ţări – adică un procent de 50-60% din produsele din piaţă să fie fabricate în România. „Există o asemenea iniţiativă, dar se referă strict la produsele fabricate 100% în România, ceea ce limitează şi exclude multe produse româneşti. De pildă, pufuleţii produşi în fabrica noastră din Băicoi conţin 10% aromă produsă în altă ţară, motiv pentru care nu pot fi încadraţi în categoria de 100% româneşti“, mai spune Eliodor Apostolescu. Conform spuselor sale, important nu este să avem 100% ingrediente româneşti, pentru că în acest mod limităm foarte mult gama de produse la care se adresează legea. „Important este să ne referim la producători cu capital 100% românesc, pentru că ei sunt cei care reinvestesc profitul acasă, în România şi nu îl exportă în alte ţări. Aceşti antreprenori români sunt cei care sprijină angajaţii şi furnizorii români, care îşi cheltuie banii în ţară şi care nu se gândesc să emigreze acolo unde sunt condiţii salariale, fiscale sau sociale mai bune“, crede el.

Recent, compania a lărgit gama Gusto, printr-o investiţie de peste 600.000 de euro. De acum, în magazine se pot cumpăra pufuleţii Gusto Eco, primii pufuleţi ecologici din România. Aceştia se găsesc atât în ţară, cât şi în Austria şi Germania.

 Afacerile l-au învățat:

Identifică lucrurile şi activităţile pentru care ai înclinaţie şi talent şi bazează-ţi cariera pe acestea. Nu vei obţine niciodată rezultate extraordinare într-un domeniu care nu ţi se potriveşte, făcând o muncă pentru care nu ai înclinaţie.

Performanţa în business înseamnă perfecţiunea cu care realizezi activitatea de care te ocupi. Urmăreşte toate detaliile afacerii tale sau ale activităţii întreprinse.

Formează-ţi echipa de colaboratori cu care rezonezi şi cu care împărtăşeşti aceleaşi valori, care au mentalitatea asemănătoare celei în care ai format business-ul.

Business-ul înseamnă de fapt transformarea în realitate a viziunilor antreprenorului.

Dacă ai o idee în care crezi cu tărie du-o până la capăt şi nu te lăsa influenţat de ceea ce face concurenţa. Doar ideile în care crezi cu adevărat sunt cele care pot prinde viaţă.

Păstrează-ţi optimismul!