PSA are operaţiuni importante în statul din Orientul mijlociu şi şi-a exprimat speranţa că UE va adopta o poziţie comună privind Iranul. „Ca şi alţi jucători economici, urmărim evoluţiile şi de asemenea urmărim poziţia oficială a UE în această problemă”, a afirmat un purtător de cuvânt al PSA, adăugând că firma speră că UE va adopta propria sa poziţie independentă referitoare la Iran. 

Și grupul francez Renault are o uzină în Iran.

Siemens a anunţat, de asemenea, că monitorizează cu atenţie situaţia. „Evaluăm implicaţiile deciziei privind Iranul. Desigur, vom respecta întotdeauna reglementările privind controlul exporturilor şi urmărim regulile stabilite de guverne”, a afirmat directorul financiar al Siemens, Ralf Thomas, conform Agerpres.

Airbus, care a câştigat o comandă masivă de la IranAir, alături de Boeing, a anunţat că are nevoie de timp pentru a studia impactul deciziei preşedintelui Trump. 

Şi preţul petrolului a crescut cu peste 3%, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani şi jumătate. Miercuri, cotaţia barilului de ţiţei Brent a urcat până la 77,20 dolari, cel mai ridicat nivel înregistrat după luna noiembrie 2014. Cotaţia barilului de ţiţei US light crude a crescut cu aproape 2,8% până la 70,96 dolari, în apropiere de maximele atinse la finele lui 2014. 

„Cu siguranţă exporturile de petrol iranian spre Asia şi Europa vor scădea în acest an şi în 2019 pe măsură ce unele state vor căuta surse alternative de aprovizionare pentru a evita să nemulţumească Washingtonul, iar sancţiunile vor începe să-şi facă simţite efectele”, a declarat Sukrit Vijayakar, director la firma de consultanţă energetică Trifecta. 

Retragerea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul presupune că Washingtonul va reintroduce sancţiuni împotriva Iranului după o perioadă de 180 de zile, exceptând situaţia în care până atunci se va ajunge la un alt acord.