Mii de utilizatori Facebook și-au anunțat participarea la un miting în București, scrie europafm.ro.

Acesta ar urma să aibă loc la ora 18.00 în Piața Universității și, potrivit organizatorilor, dacă vor fi numeroși participanți, aceștia vor merge într-un marș spre Guvern.

”Acesta este un eveniment făcut în urma declaraţiilor repetate şi semnalelor privind posibila graţiere a unor fapte grave de corupţie. Va fi anulat dacă Guvernul respectă principiile şi valorile democraţiei. Dată este relativă şi va fi schimbată pentru prima zi în care Guvernul ar pune în aplicare intenţiile respective”, spun organizatorii pe pagina de Facebook ”Corupția ucide”.

Ministrul justiției, Florin Iordache, a anunțat miercuri că a pus în dezbatere publică două proiecte de acte normative, dintre care unul referitor la o lege a grațierii, iar celălalt având drept scop o armonizare a legislației cu deciziile CCR și cu o directivă europeană.

Astfel, potrivit proiectului, se grațiază pedepsele de până la cinci ani, abuzul în serviciu va fi incriminat dacă există un prejudiciu de peste 200.000 de lei, iar denunțurile vor fi valabile până la șase luni de la comiterea faptelor, scrie digi24.ro.

În proiectul legat de grațiere, reiese că grațierea se acordă fie în întregime, fie pentru jumătate din pedeapsă.

Se prevăd, între altele, faptele pentru care grațierea NU poate fi acordată – este vorba, de pildă, despre condamnări pentru violență (omor, omor calificat, viol).

Sunt exceptate de la grațiere, în limita a cinci ani, și faptele de corupție, fapte ce vizează securitatea națională și infracțiuni economice.

Se poate acorda grațiere pentru jumătate din pedeapsă pentru persoanele care au împlinit 60 de ani, pentru femei însărcinate, persoane cu anumite afecțiuni cronice, persoane care au copii mai mici de 5 ani în întreținere.

O condiție importantă este că această grațiere depinde de plata integrală a prejudiciului către părți civile, bugetul de stat, instituții publice.

Citiți aici ORDONANȚA DE URGENȚĂ pentru grațierea unor pedepse