„Vom continua investiţiile pentru a acoperi cât mai bine principalele oraşe din ţară. Sistemul de franciză ne permite astfel să aducem produse de calitate la preţuri competitive chiar şi în oraşele unde nu eram prezenţi până acum”, a declarat Cristian Rusu, directorul general al Casa Rusu, divizia de retail a Rus Savitar.

Casa Rusu are deja şapte magazine proprii de mobilă în Timişoara, Sibiu, Cluj Napoca, Deva, Piteşti, Braşov şi Bucureşti.

Magazinele sub franciză Casa Rusu vor comercializa toată gama de produse şi vor beneficia de susţinerea Rus Savitar în termeni de marketing, know-how şi logistică. Fiecare magazin în sistem de franciză Casa Rusu va avea o suprafaţă de 500 mp.

Rus Savitar derulează de asemenea o investiţie de 5 mil. euro în dezvoltarea capacităţii de producţie pentru mobilierul tapiţat, în urma căreia producţia ajunge la 10.000 de unităţi pe lună. Capacitatea totală de producţie a Rus Savitar este de 18.000 de garnituri de mobilier lunar şi 2.000 de seturi de mobiliar tapiţat pe lună, activitatea de producţie şi logistică desfăşurându-se pe o suprafaţă de 100.000 mp.