«O să le promit tot ce vor ei să audă!» Asta am auzit cu propriile mele urechi din gura unui om politic înaintea unei runde de alegeri (a pierdut, la vremea respectivă – doar așa, ca să fie știut). Omul avea dreptate. Nu-l durea gura să spună prostii, important era să-și seducă electoratul. Și sunt sigur că dacă ar fi avut un pic mai multă carismă ar fi putut câștiga. Cam asta se întâmplă și acum cu primul ministru Victor Ponta. Ne spune lucruri care să ne mângâie timpanele și apoi își vede de jocurile lui de putere. Să enumerăm promisiunile rămase neonorate până acum: reducerea CAS, creșterea investițiilor, creșterea absorbției de fonduri europene. Iar acum apar altele. Scădem taxa pe stâlp și scădem încă niște procente din TVA-ul la alimente. Sună bine, la o primă impresie, mai ales că vin de la reprezentantul unui partid de stânga. Un singur lucru lipsește. Nu ni se explică niciodată cum se vor realiza toate aceste promisiuni. Realitatea „din teren“ este, însă, cu totul alta.

Foarte recent, am aflat că investițiile se află la cel mai scăzut nivel de după criză. Autostrăzile noi rămân doar niște linii trase cu carioca pe hartă. Încasările la buget scârțâie, iar furturile sunt mult mai lesnicioase acum din punct de vedere legal decât înainte de mandatul actualului premier. ANAF-ul este mai mult un instrument de tortură care lucrează cu prezumția de vinovăție cu orice contribuabil lipsit de sprijin politic, în timp ce prietenii casei se bucură de o clemență rar întâlnită la plata datoriilor. Iar recesiunea este deja la ea acasă pe teritoriul românesc, de pe care mari investitori nu știu cum să fugă mai repede. Într-un cuvânt, actuala guvernare este un dezastru!

Vă propun un exercițiu simplu. Încercați să închideți sonorul la televizor și să-l priviți pe Victor Ponta atunci când vorbește. Veți avea în fața ochilor spectacolul unui om complet inconștient și total dezinteresat de ceea ce are în job description. Zâmbetele ironice, rostogolitul ochilor peste cap, relaxarea sa aparentă, o să vă sperie. Acesta este omul care dă tonul economiei la București. Judecați realizările sale concrete, fără să-i ascultați justificările și minciunile rostite nonșalant la TV. Înțelegeți că nimic fundamental nu se poate schimba peste noapte. Iar lucrurile, așa cum merg acum, se îndreaptă într-o direcție total greșită.

Chestiunile redate mai sus se referă la fapte. Nu sunt chestiuni interpretabile. Mi-aș dori să mă înșel. Aș vrea ca Victor Ponta să anunțe odată că reducerea TVA, CAS, a taxei pe stâlp (un dezastru pentru dezvoltarea economică) s-au realizat. Dar mi-e teamă ca asta nu se va întâmpla niciodată. Sau, și mai grav, se vor întâmpla cu prețul creșterii și mai mari a altor taxe, care să ne îngroape și mai rău. Până acum, specialitatea PSD a fost să ia cu două mâini ceea ce a dat cu una. Iar drepturile noastre pot mereu să mai aștepte, în timp ce banii lor sunt încasați întodeauna înainte.