Impozitele mari pe clădiri şi terenuri şi gustul dulce al afacerilor imobiliare curăţă zonele industriale din interiorul marilor oraşe. O relocare poate aduce unei societăţi un câştig de câteva milioane de euro, în afară de fabrica nou-nouţă, cu tehnologii de ultimă generaţie.
Fabricile au început să părăsească Bucureştiul. Un exemplu este Automatica, societate situată în zona Floreasca şi care a încheiat cu profit anul 2005. Conducerea firmei a decis să mute fabrica din oraş. Nicolae Mergeani, avocatul firmei, explică această „plecare“ prin impozitul mare pe clădiri şi terenuri şi programul împovărător de reducere a emisiilor, care are termen scadent în 2008.
Multe unităţi situate în Sectorul 1 din Capitală au această problemă. În 2006, impozitul pe clădiri în acest sector a fost de 1% din valoarea declarată a clădirilor evaluate până la 31 decembrie 2003 şi de 10% din valoarea de inventar, pentru cele evaluate înainte de această dată. În 2007, impozitul pe clădiri a mai crescut, la 1,5% din valoarea clădirilor evaluate după 31 decembrie 2003. Comparativ, într-o comună limitrofă, impozitul pe proprietăţi este de cel puţin trei ori mai mic, fiind calculat la 0,5% din valoarea de inventar.
Conducerea societăţii Automatica a găsit deja un cumpărător şi caută un teren unde să construiască o fabrică nouă. „Undeva în zona de nord, dincolo de şoseaua de centură, într-o localitate limitrofă“, precizează Nicolae Mergeani.
Şi societatea Electrotehica, situată în zona Lujerului, şi-a cumpărat teren şi intenţionează să se mute. Un alt caz este cel al firmei de vopsele Fabryo, fostă Guzu Chim, care şi-a mutat activitatea în afara oraşului, dar nu se grăbeşte să vândă terenul, aşteptând să-i crească valoarea.
În cele mai atractive zone ale Bucureştiului – precum Grozăveşti, Floreasca, Răzoare (spre Trafic Greu) şi Politehnicii – investitorii au „ras“ aproape toate fabricile. Chiar dacă unele unităţi mai sunt încă „în viaţă“, precum fabrica de pâine şi cea de ţigări (din spatele magazinului Bricostore din Grozăveşti), noii lor proprietarii sunt investitori versaţi în domeniul imobiliar, care nu vor pierde prilejul să pună terenurile în valoare. Altele, precum uzina Vulcan sau UMEB (zona Progresul), cedează din terenuri puţin câte puţin, prin acte de vânzare-cumpărare sau investiţii proprii, pentru ridicarea unor malluri sau a altor spaţii comerciale. În acea zonă, plecând de la Răzoare, startul a fost dat de preluarea fabricii Ventilatorul de către un grup de investitori străini şi transformarea acesteia în centru modern, cu produse pentru casă.
În Bucureşti, la începutul anului 2000, circa 20-25% din terenuri erau ocupate de fabrici şi spaţii de depozitare situate în zone centrale şi semicentrale. Dintre acestea, mai mult de jumătate fie au fost înstrăinate, fie sunt pregătite de vânzare. În următorii cinci-zece ani, transformarea acestor zone va fi totală, potrivit declaraţiilor lui Gabriel Chimişliu, director asociat al firmei de consultanţă Colliers România. Ca soluţii de relocare, Gabriel Chimişliu le recomandă întreprinzătorilor să ia în calcul toate variantele, chiar şi închirierea de spaţii pe termen lung sau cumpărarea de terenuri în parcuri industriale, unde sunt asigurate toate utilităţile. De exemplu, pentru o fabrică din afara oraşului, la maximum 20 km de Bucureşti, se poate cumpăra un teren cu 10-15 euro/mp, dar utilităţile (canalizare, energie electrică, gaze şi apă curentă) pot să ducă la triplarea acestui cost. Însă, cu 40-60 euro/mp se poate cumpăra teren viabil în incinta unui parc industrial uriaş, alături de alte firme.
Fabricile „se mişcă“ şi în alte oraşe ale ţării: Iaşi, Braşov, Cluj-Napoca şi în marile centre unde zonele industriale au fost „amestecate“ cu zonele rezidenţiale sau comerciale. Doar oraşul Constanţa a fost construit „compact“ şi nu lasă loc la relocări.
Nici localităţi mai mici nu au fost ferite de această (binefăcătoare) „migraţiune“. De exemplu, în Satu Mare, firma Ergolemn are o linie de prelucrare a lemnului în zona centrală. Recent, Ergolemn a apelat la firma de evaluare Darian, pentru a-i realiza un plan de relocare. Iniţial, evaluarea a fost făcută la 4,5 milioane de euro, iar costurile relocării au fost estimate la două milioane de euro. Acum însă, există mai mulţi investitori interesaţi de amplasament, astfel încât valoarea de piaţă a urcat la 5,5 milioane de euro. Firma va rămâne cu un profit de circa 3,5 milioane de euro, iar durata estimată de construire a noii fabrici este de doar trei-patru luni. O reţetă perfectă.
Din buricul Capitalei la Popeşti Leordeni
Patronii societăţii FABRYO au dat un sediu în buricul Bucureştiului pe o fabrică într-o comună apropiată, dar nu le pare rău. „Încă din 2003 s-a pus problema construirii unui nou centru de producţie.
VECHEA LOCAŢIE, situată în oraş, în apropiere de Piaţa Rahova, era mult prea mică pentru cât de mult trebuia să producem. Am căutat un teren cât mai mare în afara Bucureştiului, care să aibă în apropiere şi o cale
ferată. Am găsit această proprietate în Popeşti Leordeni“, declară Marga Alexe, director de marketing al Fabryo Corporation.
FABRICA NOUĂ este deja funcţională, şi societatea şi-a mutat acolo şi birourile.
