Veniturile anuale au scăzut cu 2% până la 144,1 miliarde de dolari, pe fondul diminuării uşoare a vânzărilor globale de autoturisme şi camionete până la 6,3 milioane unităţi.

În ultimul trimestru al anului trecut, Ford a realizat un profit net de 52 de milioane de dolari, în scădere semnificativă faţă de profitul net de trei miliarde de dolari înregistrat în perioada similară a lui 2013 când rezultatele Ford au fost influenţate de o serie de facilităţi fiscale. În Europa, Ford şi-a redus pierderile până la 443 milioane de dolari în trimestrul patru şi la 1,1 miliarde de dolari pe întregul an 2014, în condiţiile în care constructorul auto american şi-a redus capacităţile din regiune cu 18% şi a închis trei uzine.

Anul trecut, Ford a făcut investiţii semnificative pentru a lansa pe piaţă un număr record de 24 de noi vehicule, incluzând o nouă versiune a modelului Mustang şi o nouă camionetă F-150. De asemenea, Ford a investit peste un miliard de dolari pentru a moderniza două din uzinele sale din SUA.

'2014 a fost un an solid dar plin de provocări pentru Ford, investiţiile noastre şi numărul record de noi produse lansate la nivel global ne pun în poziţia de a beneficia de o creştere puternică în acest an şi dincolo', a declarat directorul Ford, Mark Fields.

Ford şi-a reafirmat prognoza potrivit căreia, în 2015, va înregistra un profit înainte de taxe cuprins între 8,5 şi 9,5 miliarde de dolari.

În România, Ford a demarat producţia la fabrica din Craiova în 2012, odată cu lansarea modelului B-Max, care este primul produs al acestei fabrici şi prima maşină românească de 5 stele EuroNCAP. Tot în 2012, Ford a început să producă la Craiova şi motorul EcoBoost.

SURSA: Agerpres