Acest proiect este a doua încercare de acest fel din ultimii doi ani, după ce primul a fost amendat de către Curtea Constituţională a României.

Potrivit proiectului, pensiile speciale se vor actualiza ori de câte ori salariul de bază minim brut se majorează.

Conform proiectului de lege, nu vor beneficia de indemnizaţia pentru limită de vârstă primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea unor acte şi fapte de corupţie, nici cei urmăriţi penal sau trimişi în judecată pentru comiterea unor infracţiuni în exercitarea funcţiei, până la achitarea lor definitivă.

Motivul realizării acestui proiect de lege este faptul că nivelul scăzut al pensiilor pentru limita de vârstă de care beneficiază aleşii locali din România “generează profunde inechităţi între pensiile primite de aceştia şi pensiile primite de unii subordonaţi ai acestora.

Cuantumul indemnizaţiei pentru limita de vârstă se acordă în limita a trei mandate complete şi se calculează ca produs al numărului de mandate cu 0,25 din salariul de bază minim brut garantat în plată. Indemnizaţia se actualizează ori de câte ori se majorează sau se indexează salariul de bază minim brut garantat în plată. Cuantumul indemnizaţiei se suportă din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi se plăteşte de către acestea, se mai arată în proiect.

Proiectul a fost iniţiat de 21 de deputaţi şi senatori de la PSD, PNL, PMP şi UDMR, între care Corneliu Olar (PNL), Sorin Roman (PSD), Gheorghe Baciu (PMP), Benedek Zacarie (UDMR).

Iniţiativa legislativă se află în dezbatere publică la Camera Deputaţilor până pe 16 aprilie.

Citiţi proiectul de lege aici

Citiţi expunerea de motive aici

UPDATE: Scandal pe proiectul pensiilor speciale pentru aleşii locali | Leoreanu: Partidul Naţional Liberal nu susţine proiectul / Ales PNL: Mi-am retras semnătura, dar votez „pentru”

 

PNL nu susţine proiectul de lege prin care li se acordă pensii speciale aleşilor locali, a declarat, marţi, vicepreşedintele PNL Laurenţiu Leoreanu, afirmând că partidul a recomandat deputaţilor care au semnat proiectul să îşi retragă semnătura.

„(…) A fost iniţiativa unui grup mic de colegi. PNL nu va susţine acest lucru. Considerăm că nu este oportun şi România are alte probleme în acest moment. (…) Este o anumită presiune din teritoriu, acolo unde primarii solicită, datorită faptului că au deţinut această funcţie şi contribuţiile către fondul de pensii nu au fost semnificative pentru a le putea asigura o pensie corespunzătoare activităţii în viitor pentru a merge pe această cale de a li se crea şi lor pensie specială”, a declarat vicepreşedintele PNL Laurenţiu Leoreanu.

Ales PNL: Mi-am retras semnătura de pe proiectul cu pensiile pentru aleşii locali, dar votez „pentru”

Corneliu Olar, deputat PNL, a declarat marţi că şi-a retras, împreună cu colegii săi, semnătura de pe proiectul privind pensiile speciale pentru aleşii locali, dar cu toate acestea îşi va asuma orice risc şi va vota „pentru” în plen.

„Ca deputat voi vota <>, chiar dacă contravine cererii partidului, nu mă lasă sufletul să fiu împotriva aleşilor locali. Mi-am retras semnătura ca să fiu în acord cu decizia Biroului Executiv PNL”, a declarat Corneliu Olar, deputat PNL.

PNL a recomandat marţi deputaţilor Sorin-Ioan Bumb, Lucian-Ovidiu Heiuş, Corneliu Olar şi Claudiu-Vasile Răcuci să îşi retragă semnăturile de pe proiectul de lege privind pensiile speciale aleşilor locali. Cu toate acestea, Olar spune că cel mai probabil toţi colegii care au semnat proiectul vor vota „pentru”.

„Cu orice risc, mă exprim prin vot. Să nu credeţi că parlamentarii nu votează de multe ori cum îi duce….şi PNL şi PSD. Am văzut de multe ori. Este un proiect vis-a-vis de un judeţ şi parlamentarul nu trebuie să voteze pentru acel judeţ? (…) Nu m-a sunt Orban, am auzit în grupul parlamentar. Şi-au retras toţi semnătura, dar probabil că aşa va fi (n.r.: vor susţine proiectul la vot)”, a mai spus Corneliu Olar, citat de mediafax.ro.