„Astăzi nu este vorba doar despre EcoSport, oricât de important este acest produs. Astăzi vă sărbătorim pe dumneavoastră, oamenii de la Ford Craiova. Uzina de la Craiova este casa perfectă pentru EcoSport. Ar trebui să fiți mândri de ceea ce ați realizat până acum și să priviți cu încredere spre viitor. Această fabrică este singura sursă de producție a EcoSport pentru piața europeană. Vorbim despre un vehicul foarte important pentru Ford. Investiția de la Craiova depășește un miliard de euro din 2008 până acum. Vom continua să căutăm noi oportunități pentru a crește producția fabricii. Salutăm faprul că Guvernul și autoritățile locale recunosc necesitatea îmbunătățirii infrastructurii de transport. Vreau să subliniez că infrastructura și respectarea programului de realizare al acesteia sunt vitale pentru producția EcoSport”, a declarat Steven Armstrong – vicepreşedintele Ford Motor Co. şi preşedinte al Ford Europa.

 

„Fratele meu a lucrat pentru Ford, eu am lucrat pentru Ford, iar tatăl meu a lucrat ca inginer pentru aceeași companie circa 40 de ani. Tatăl meu a fost extrem de loial companiei, iar Ford l-a răsplătit fiindu-i la fel de loial. Ford a fost întotdeauna o companie care și-a respectat angajații. În România Ford Fund se află din 2014 și a investit deja peste 500 de mii de euro în diferite programe. Desigur, astăzi sărbătorim lansarea EcoSport la Craiova. O investiție de 200 mil. euro care demonstrează încrederea companiei în România și care se adaugă altor investiții anterioare majore, a declarat Hans Klemm – ambasadorul SUA.

 

Recunosc că am fost sceptic când, acum doi ani, am aflat că la Craiova va fi produs un model nou. Iată că se întâmplă. Reprezentanții companiei se mândresc cu oamenii din uzina craioveană. S-a vorbit despre infrastructură. Am spus că nu facem infrastructură pentru o uzină, ci pentru România. Pot spune că suntem în grafic. Săptămâna aceasta și cea viitoare se vor întâmpla lucruri. Este un angajament pe care îl respectăm. Sunt un iubitor de mașini și știu că nu este puțin lucru pentru o astfel de companie să fie în România, a declarat premierul Tudose.

 

„Performanțele industriei auto românești trebuie consolidate în continuare. România are un potențial economic deosebit, fapt confirmat de mulți investitori. Șansa României este dezvoltare economică. Este foarte important că Ford duce mai departe tradiția craioveană în industria auto. Prin extinderea și modernizarea fabricii se creează încă 1.700 de locuri de muncă. Astfel, Craiova redevine un important centru industrial. Asta ne arată că investițiile străine și capitalul românesc trebuie susținute deopotrivă. Politicile adverse nu fac bine nimănui. Investițiile străine consolidează capitalul românesc. Asta se vede și la Craiova. Nu există scurtături în drumul spre prosperitate, indiferent cât susțin politicienii că ei sunt capabili să inventeze unul. Pentru a beneficia de investiții mai mari, mai performante, avem nevoie de o infrastructură de transport. Asta trebuie să fie prioritatea zero. Am disctat aceste subiecte și cu domnul prim-ministru și am primit toate asigurările necesare. Evenimentul de astăzi este important și prin prisma parteneriatului strategic dintre România și SUA. Îmi exprim speranța că modelul Ford pe care îl sărbătorim astăzi va deveni o nouă poveste de succes atât pentru Ford cât și pentru România”, a declarat Klaus Iohannis.

 

 

„Ne-am început drumul aici acum aproape zece ani și am crescut pas cu pas până la momentul în care am început să jucăm un rol imortant în divizia Ford Europa. Continuăm să producem motorul EcoBoost de 1.0 litri cu tehnologie avansată. Un motor care echipează una din cinci mașini vândute de Ford în Europa. Astăzi Craiova vine unicul loc de producție al modelului EcoSport care se va vinde în totă Europa. Cred că la Craiova este casa ideală pentru EcoSport. Ne așteaptă un viitor minunat. Nu mă îndoiesc că echipa de la Craiova va livra un Ford de cea mai înaltă calitate”, a declarat John Oldham, președinte Ford România.