În urma problemelor cu care ne-am confruntat, în privinţa trimiterilor internaţionale prin intermediul Poştei Române, dar şi a timpilor mari de procesare în Biroul de Schimb Internaţional, reprezentanţii companiei au căutat soluţii pentru remedierea acestora, astfel încât clienţii să beneficieze de primirea coletelor într-un timp cât mai scurt. Procedura cronofagă este înlocuită, în 2018, de o soluţie rapidă, performantă din punct de vedere tehnologic. Astfel, începând cu 1 ianuarie, Poşta Română a introdus aplicaţia CDS, de scanare rapidă a datelor expediţiilor internaţionale, care a început să-şi producă efectele: timpii de așteptare s-au redus simţitor. Dacă până în prezent, toate datele care însoţeau coletul (expeditor, destinatar, adrese, valoare, conţinut şi altele) erau introduse manual, acum ele sunt procesate instant în sistem, prin scanarea codului de bare. 

Subliniem că accesul la datele de expediţie este rapid şi pentru lucrătorii vamali. Vămuirea produselor, pre-avizarea fiscală şi multe alte proceduri sunt simplificate de aplicaţie, în beneficiul clienţilor care aşteaptă primirea produselor din spaţiul internaţional. 
Mai multe date despre CDS, aplicația dezvoltată de UPU (Universal Post Union) găsiţi AICI 

Dorim ca publicul şi clienţii noştri să ştie că, în octombrie 2017, managementul companiei a găsit solduri (colete) restante în Biroul de Schimb Internaţional, încă din lunile de vară. În prezent, întârzierile nu sunt anterioare lunii decembrie 2017. Cauza principală a întârzierilor prezente este fluxul major din perioada sărbătorilor de iarnă. Soluţiile imediate au fost suplimentarea numărului de persoane care lucrează la procesarea coletelor în BSI, dar şi mărirea programului de lucru la oficiile vamale din Bucureşti. 
Ne recunoaştem problemele şi suntem, în permanenţă, atenţi la soluţii care pot ridica Poşta Română la înălţimea aşteptărilor clienţilor noştri. Suntem în plin proces de revitalizare. Inclusiv prin implementarea soluţiilor tehnologice, intenţionăm – şi credem că ne îndreptăm în direcţia corectă – să reducem timpii de aşteptare şi să îmbunătăţim cu atât mai mult relaţia cu clienţii.
Suntem conştienţi de creşterea constantă a segmentului de piaţă e-commerce. Compania încearcă, prin implementarea soluţiilor tehnologice să se ridice la înălţimea aşteptărilor clienţilor. 

Folosim şi această ocazie pentru a ne prezenta scuzele noastre faţă de clienţii care au aşteptat nepermis de mult pentru coletele lor.