SE INTAMPLA ACUM!

Companii

Povestea românilor cărora Japonia le aduce 250.000 de euro pe an

Autor: Bianca Dobrescu | joi, 04 februarie 2016 | 0 Comentarii

Cariera Alexandrei Jidicu, cofondatoare a afacerii Sakura, a avut o evoluţie aparte. În 2011, ea renunţa să mai fie o „corporatistă înrăită”, părăsind poziţia de HR manager în detrimentul antreprenoriatului, din pasiune pentru cultura japoneză, ajungând să conducă acum, un business cu afaceri de 250.000 de euro pe an.

La acea vreme, Alexandra Jidicu a găsit o oportunitate fantastică într-un domeniu diferit faţă de ceea ce făcuse până atunci, astfel că, împreună cu soţul său, Cristian, a pus temeliile unui business dezvoltat în jurul unei limbi şi civilizaţii străine, în urma unei investiţii de 150.000 de euro. Afacerea celor doi, Sakura, s-a dezvoltat organic, iar la ora actuală asigură servicii integrate care includ cursuri de limba japoneză, programe şi excursii personalizate în Japonia, evenimente cu specific japonez, traduceri şi consultanţă de business pentru obţinerea formelor legale de trai în România.

Anul trecut, Sakura a raportat o cifră de afaceri de circa 250.000 de euro, din care 50% reprezintă şcoala de limbă japoneză, 30% programele şi excursiile în Japonia, în timp ce 20% provin din  consultanţa în afaceri şi evenimentele cu specific japonez. Până la finele anului, Alexandra Jidicu estimează o creştere a businessului de circa 25%, prin dezvoltarea diviziei de consultanţă în afaceri, a celei de evenimente cu specific japonez şi a celei de programe turistice.  

Încă de când a fost înfiinţată afacerea, peste 1.500 de persoane au urmat cursurile Sakura. „Cei Cei care optează pentru cursurile de japoneză sunt preponderent de elevi-studenţi pasionaţi de limba sau cultură (manga), în proporţie de 60%. De-a lungul timpului, şcoala a avut şi cursanţi de peste 60 de ani, iar cel mai tânăr cursant a avut 4 ani”, povesteşte antreprenoarea. 

Aproximativ 70% din cei care încep primul modul de limba japoneză continuă cursurile, în timp ce după cel de-al doilea modul, 60% din elevi aleg să aprofundeze acestă limbă, mai spune Alexandra Jidicu.  

Şcoala de japoneză cuprinde cinci tipuri de cursuri: cursuri de grup, cursuri individuale, cursuri de autentificare Nihongo Nōryoku Shiken, cursuri pentru companii şi cursuri adresate copiilor, care le includ pe cele de limbă, cursurile de vară şi cele de manga. Dintre acestea, cursurile de grup şi cele individuale sunt cele mai căutate. Începând cu acest an, Sakura a început şi cursurile de limbă japoneză pentru companii.  

Pentru Sakura, programele turistice reprezintă un al treilea motor de creştere în 2016, conform spuselor sale.

„Excursiile sunt organizate în grupuri mici, de maxim 8 persoane, ghidate de cunoscători ai culturii şi limbii japoneze şi sunt personalizate în funcţie de hobby-urile şi pasiunile participanţilor legate de Japonia. Anual sunt organizate trei programe turistice (aprilie, august şi decembrie) adresate celor care vor să exploreze Japonia. Programul turistic din luna august este adresat celor care studiază limba japoneză. Tabăra de vară Sakura reprezintă o opţiune originală în care studiul limbii japoneze este îmbinat cu vizitarea celor mai importante obiective turistice”, explică antreprenoarea. 

În luna ianuarie a acestui an, Sakura a organizat primul eveniment cu specific românesc în Tokyo, care a presupus o degustare de vinuri şi de produse tradiţionale româneşti. Scopul acestor evenimente este de creşte interesul japonezilor pentru România şi cultura românească, dar şi de a atrage branduri româneşti reprezentative care să se promoveze în Japonia. 

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Capital - Google+
Transforma in PDF
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.