Dacă până pe la 1860 felcerii şi spiţerii rezolvau cu ajutorul tehnicilor tradiţional-arhaice vreo problemă dentară, la mijlocul secolului al XIX-lea apar cu rapiditate primii dentişti sosiţi din spaţiul german. Veneau, probabil, dintr-o piaţă saturată într-un loc unde meseria lor era mai mult decât un pionierat. Trebuiau să învingă cutuma locurilor şi reticenţa faţă de nou a celor mulţi.
Şi cum era important să ai cât mai mulţi clienţi, aceştia trebuiau convinşi. În mai puţin de treizeci de ani, numărul dentiştilor în mediul urban al Vechiului Regat s-a extins cu repeziciune, iar ofertele lor au devenit tot mai atrăgătoare. Apare, aşadar, o concurenţă acerbă. De pildă, pentru începutul secolului XX, se afla pe Strada Doamnei, din Bucureşti, un dentist american pe nume Goldstein, care primea şi clienţi din provincie, cărora le plătea până şi hotelul, dacă soseau de la distanţe mari. Dacă făcea o astfel de investiţie, oare cât costa o intervenţie stomatologică în acele vremuri? Se pare că existau preţuri pentru toate pungile deoarece, domnişoara Zoe Gancea din Craiova anului 1896, pomeneşte în memoriile sale de câteva vizite la dentist, pentru unele „plombagii“, fără să-şi facă problema costurilor, ea fiind din clasa mijlocie, de mici liber-profesionişti.
În acea vreme, la Bucureşti, Theodor Bartolomei, întors de la studii pariziene, îşi deschide „cabinet dentar de primul rang“, după „18 ani de practică“, drept pentru care devenise „membru al Academiei Naţionale din Paris“.
Constantin Bartolomei avea ştiinţa să redea culoarea naturală a dinţilor, iar „rădăcinile, fie cât de stricate, se scot fără nicio durere, după sistemul cel mai nou“! Toate „plombagiile“ primeau „garanţie de a nu se mai strica şi de a nu mai durea“! De asemenea, „dinţii parţiali şi denturile complecte se înlocuiesc cu cei mai fini dinţi americani, lucraţi în Aur, Cautchouk, Aluminium, Platină şi Celuloid, făcând acelaşi serviciu şi având aceiaşi culoare ca şi cei naturali“. Cabinetul „primului dentist român“ s-a aflat pe strada Carol nr. 34, vizavi de Palatul Poştelor, astăzi Muzeul Naţional de Istorie a României. Aşadar, încă o poveste legată de Centrul Vechi al Bucureştilor, recuperată cu ajutorul unei simple reclame! n
