Toine Kets se afla într-o scurtă vacanță atunci când a avut primul con­tact cu România. Pentru el, anul 2005 a fost, cumva, anul tuturor posibilităților. Pe atunci, s-a lăsat plăcut surprins de plaiurile noastre, intrigat de curiozitatea și setea românilor de schimbare, și a identificat o oportunitate în dezvoltarea unui business de consultanță și coaching aici, după modelul pe care-l avea deja în Olanda.

Deși inițial a studiat chimia, l-a atras mai mult tot ce ține de domeniul resurselor umane, căruia mărturisește că i se dedică 24/24. Actinote, firma sa, oferă un program de training ușor atipic, menit să facă din oameni niște leaderi mai buni cu ajutorul cailor, numit The Horse Connection.
Se știe, atunci când ești în șa, dezvolți o relație de parteneriat cu calul. Aici unul dictează, comandă, în timp ce celălalt respectă, execută, fără a fi însă forțat. Calul se supune datorită încrederii pe care o câștigă în partenerul care îi dă aceste comenzi. Pornind de aici, The Horse Connection, cu toate că nu este un curs de echitație, oferă posibilitatea participanților să dezvolte o relație cu calul, fără să urce în șa. De exemplu, ei primesc sarcini individuale și trebuie să conducă animalul, să îl facă să vină spre participanți sau să alerge, folosind doar limbajul corpului. Pentru o astfel de sesiune, de două zile, prețul este în jurul a 5.000 de euro pentru un grup de 10 persoane, însă diferă în funcție de program și de cerințele clientului. Până acum, peste 800 de persoane au participat la programul de coaching și leadership Horse Connection.

 

Profil de antreprenor

În 2005, Toine Kets avea o companie de consultanță în Olanda, iar datorită modului în care interacționa, a avut prilejul să cunoască tot felul de oameni, printre care și români care dețineau o subsidiară în România. „Ei m-au rugat să îi ajut. La acel moment, mi-a venit ideea de a începe un business. Am văzut că oamenii în România aveau nevoie și-și doreau foarte mult o schimbare“, își amintește el.
Dacă la început a vrut să-și împartă timpul 50% în România și 50% în Olanda, cu timpul i-a plăcut mai mult în România, așa că a decis să se stabilească aici. Acum, are în jur de 10-200 de participanți la workshop-uri pe zi, iar atunci când face teamcoach, 10 oameni.

Antreprenorul estimează că, în viitorul apropiat, economia va crește în România. Și compania sa, de asemenea. Anul trecut, a avut venituri de circa 470.000 de lei, iar în primul trimestu din acest an 100.000 de lei.
 Una dintre cele mai impoartente decizii pe care le-a luat vreodată spune că a fost să renunțe la un job foarte bun la Philips și să-și înceapă propria afacere în Olanda. Iar a doua ar fi decizia de a începe un business aici, în România.
În ceea ce privește mediul de business de la noi, afaceristul vede foarte mulți români care iau ini­țiativă când vine vorba de antreprenoriat. „Întâlnesc foarte mulți oameni care vor să-și porneas­că propriul business. Cred că acesta va fi trendul în România, în curând. Vom vedea foarte multe businessuri mici și interesante“. Îi place mesajul lui Steve Jobs: „Rămâi înfometat, rămâi nesăbuit“, și asta recomandă și el tinerilor. Ingredientele pentru un business de succes în opinia sa? „Gândește înainte să începi. Pornește doar cu lucrurile mici la care ești cu adevărat bun. Să ai mereu bun-simț și să nu renunți“, conchide Toine Kets.

 

5 lecții învățate în afaceri

1) Să te concentrezi pe ceea ce faci.
2) Să înveți și să te îmbunătățești în fiecare zi.
3) Să rămâi cu vlorile tale.
4) Să nu te oprești să te întrebi.
5) Să fii puțin încăpățânat.

recomandă 5 cărți de business

1) „Good to Great“ de Jim Collins
2) „Business exposed“ de Freek Vermeulen
3) „Theory U“ de Otto Scharmer
4) „Flow“ de Mihaly Csikszentmihalyi
5) „The Southwest Airlines Way“ de Jody Gittell