‘Am luat decizia de a veni în sprijinul angajaţilor noştri. Îi asigur, pe această cale că, începând de anul viitor, veniturile lor nete nu vor fi atinse de niciun fel de scădere. Compania Naţională Poşta Română respectă strategia fiscală guvernamentală. În acelaşi timp, asigurăm angajaţii companiei că veniturile nete în Poşta Română nu vor fi afectate, în nici un fel, începând de anul viitor’, a declarat Elena Petraşcu, directorul general al Companiei Naţionale Poşta Române (CNPR). 

Poşta Română este o companie naţională înfiinţată conform Legii 31/ 1990, nu o instituţie publică. Aceasta funcţionează pe gestiune economică, ceea ce înseamnă că îşi formează singură veniturile din contracte comerciale şi, prin urmare, se autofinanţează. 

Compania este deţinută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională (MCSI), în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%. 

Poşta deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie. 

Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, prin modificarea Codului fiscal, o serie de măsuri privind impozitarea IMM-urilor, impozitul pe venit şi contribuţiile sociale. 

Astfel, de la 1 ianuarie 2018, contribuţiile sociale trec de la angajator la angajat iar impozitul pe venit scade de la 16% la 10%. 

Nivelul contribuţiilor plătite pentru salariul brut urmează să scadă cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%, însă din totalul de 22,75% contribuţii datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat. Astfel, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale. 

AGERPRES