Afectaţi de randamentele foarte mici şi îngrijorările legate de o posibilă divizare a zonei euro, vânzările nete de obligaţiuni în euro ale investitorilor străini au urcat anul trecut până la 192 miliarde de euro. Aceasta după ce, în 2015, investitorii străini au realizat achiziţii nete de obligaţiuni în euro în valoare de 30 de miliarde de euro. 

În paralel, rezidenţii din zona euro au continuat în 2016 să îşi direcţioneze investiţiile spre obligaţiunile din afara zonei euro, un proces care a început în a doua jumătate a lui 2014. Potrivit datelor BCE, investitorii autohtoni au achiziţionat anul trecut obligaţiuni din afara zonei euro în valoare netă de 364 miliarde de euro, cu puţin sub recordul stabilit în 2015. 

"Diferenţialele de dobândă negative vis-a-vis alte economii avansate au fost un factor important care a stat la baza ieşirilor nete în 2016. În plus, estimările sugerează că aversiunea faţă de risc a investitorilor a contribuit, într-o oarecare măsură, la ieşirile nete de portofoliu în a doua jumătate a lui 2016, care ar putea fi legate de referendumul din Marea Britanie cu privire la ieşirea din UE", se arată în raportul BCE. 

În acest an, investitorii vor urmări cu atenţie alegerile prezidenţiale din Franţa, unde candidatul naţionalist Marine Le Pen este aşteptat să ajungă în al doilea tur de scrutin. De asemenea, în Germania vor avea loc alegeri parlamentare în luna septembrie. 

AGERPRES