"Suplimentarea plafonului pentru anul 2015 va asigura continuarea în condiţii optime a programului guvernamental, în perioada rămasă până la sfârşitul anului şi începutul anului viitor. Din 2009, anul de lansare a programului Prima Casă, şi până acum, au fost acordate peste 166.000 de garanţii pentru finanţări, în valoare de peste 13,9 miliarde lei. În 2015 au fost emise 30.070 de garanţii, în valoare de 2,522 miliarde lei", precizează sursa citată. 

Pentru 2016, rata dobânzii va fi ROBOR+2%, față de ROBOR + 2,5% cât este în prezent.Celelalte condiții de creditare rămân neschimbate, inclusiv avansul de 5%, au informat recent oficiali din MFP.

Lansat în 2009, programul Prima Casă a fost motorul creditării ipotecare după declanșarea crizei economice.

Peste două treimi din creditele acordate în ultimii ani sunt cu garanții de stat. Au fost acordate 157.000 garanții, în valoare totală de peste 13 miliarde lei. Creditele Prima Casă reprezintă peste 50% din volumul creditelor imobiliare în derulare.

 AGERPRES