Ministrul a menţionat că în cei 10 ani de prezenţă a Pirelli în România Ministerul Finanţelor a contribuit la activitatea acestei companii prin schemele de sprijin pentru stimularea creşterii economice şi dezvoltarea regională. 

"Vorbim de una dintre cele mai mari unităţi de producţie Pirelli din lume, aveţi în România aproximativ 3.000 de angajaţi, iar în ceea ce priveşte implicarea şi stimularea economiei pe orizontală Pirelli angajează indirect până la 15.000 de persoane. De asemenea, aveţi un număr de peste 700 de contractori, dintre care peste 500 din zona respectivă, din zona Slatina. (…) Mă bucur să mă aflu şi aici, la Slatina, pentru a lansa, pentru a fi alături de dumneavoastră, la lansarea unui nou proiect la care Ministerul Finanţelor Publice şi-a adus contribuţia. Am contribuit la aceşti 10 ani de activitate Pirelli cu schemele de sprijin pentru stimularea creşterii economice şi dezvoltarea regională, prin stimularea investiţiilor", a declarat ministrul Anca Dragu. 

Ministrul a adăugat că Guvernul este alături de investitori prin scheme de sprijin, prin deduceri fiscale pentru domenii cum sunt cercetarea şi dezvoltarea, iar investiţia Pirelli de la Slatina a beneficiat de schema de ajutor pentru investiţii mari. 

"Ministerul Finanţelor Publice derulează mai multe tipuri de scheme de ajutor, una dintre ele este ajutorul pentru investiţii mari, cum este aceasta de la Pirelli Slatina, avem schemele de investiţii pentru crearea de locuri de muncă, sunt schemele de minimis pentru IMM-uri derulate de Ministerul Economiei, şi în prezent alături de Ministerul Economiei lucrăm la o nouă schemă de ajutor pentru companiile mai mici, care intenţionează să investească în proiecte mai mici, între unu până la cinci milioane de euro. (…) Ministerul Finanţelor Publice este alături de investitori nu numai prin aceste scheme de sprijin, dar şi prin proiectele de sprijin fiscal, prin deducerile fiscale pentru cercetare-dezvoltare şi prin aceste proiecte de deduceri fiscale pentru training", a spus ministrul. 

Anca Dragu a menţionat că investiţia Pirelli de la Slatina "înseamnă un aport semnificativ în economia locală, înseamnă taxe şi impozite plătite către bugetul central şi către bugetul local, înseamnă locuri de muncă, înseamnă exporturi pentru România şi fluxuri de capital către România". Ministrul a felicitat compania pentru implicarea în comunitate. 

Ministrul Finanţelor a mai declarat că Italia este pe primul loc în privinţa numărului companiilor cu capital străin în România. "Am constatat că Italia se află pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de companii din ţara noastră cu capital străin. Sunt aproximativ 43.000 de companii cu capital italienesc, de asemenea Italia este pe locul doi în ceea ce priveşte exportul din România către ţările membre ale Uniunii Europene şi nu numai, şi Italia se află pe locul şase în ce priveşte investiţiile străine directe în România", a conchis Anca Dragu. 

Grupul italian Pirelli a aniversat vineri, la Slatina, zece ani de prezenţă industrială în România, ocazie cu care reprezentanţii companiei au anunţat noi investiţii pentru următorii ani, inclusiv faptul că se "gândesc" la construcţia unei fabrici de anvelope pentru biciclete. 

Potrivit unui comunicat de presă al Pirelli, grupul va investi aproximativ 200 de milioane de euro până în anul 2021 la Polul Industrial din Slatina, iar noul plan de investiţii va creşte capacitatea anuală de producţie de la 10 milioane la 15 milioane de unităţi şi va crea noi locuri de muncă. 

La Slatina au fost prezenţi vineri premierul Dacian Cioloş, ministrul Finanţelor, Anca Dragu, ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru. Grupul Pirelli a fost reprezentat de vicepreşedintele executiv şi CEO, Marco Tronchetti Provera, şi de directorul general executiv al Pirelli Tyres România, Giuliano Menassi, cel care conduce Departamentul de Cercetare şi Dezvoltare al Grupului. Agerpres