”Convingerea că un comerciant este menit să facă profit şi că, a reţine în sarcina comerciantului obligaţia de informare şi avertizare a consumatorului ar constitui o barieră în calea prosperităţii comerciantului, este o greşeală conceptuală gravă şi o probă de neînţelegere a jocului economic al concurenţei, un joc care se derulează în interiorul unei reţele juridice de tip matriceal, în care fiecare comerciant depinde de lichiditatea şi de credibilitatea celorlalţi comercianţi şi, în final, de solvabilitatea consumatorilor”, scrie avocatul Gheorghe Piperea pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, profitul facil, stereotipic, ”de tip rentier sau monopolistic”, mai ales cel supra-dimensionat prin preţuri excesive sau prin volume de vânzări nerealiste, este întotdeauna temporar, putând să se transforme rapid în pierderi masive, prin simpla dificultate de plată sau prin insolvabilitatea şi ruina unui număr de consumatori care creşte exponenţial.
Astfel, Gheorghe Piperea notează că, a vinde produse şi servicii unor consumatori fără a-i informa sau, şi mai grav, ascunzându-le intenţionat informaţii, ”dezinformându-i şi înşelându-i, alimentându-le entuziasmul sau cultivându-le artificial nevoi pe care nu le au, înseamnă a contribui substanţial la viitorul dezastru al vânzătorului însuşi şi la dezastrul sectorului economic în care operează imprudentul şi naivul vânzător”.
”Aşadar, omisiunea informării şi dez-informarea nu numai că aduc atingere intereselor economice ale consumatorilor, dar sunt şi exemple clare de ireponsabilitate managerial, care nu numai că nu trebuie premiate, ci sancţionate deosebit de dur, pentru a preveni astfel de comportamente viitoare ale comerciantului în cauză sau ale partenerilor sau la jocul concurenţial, care ar putea fi tentaţi şi ei de profit uşor (easy money) şi ultra-dimensionat”, avertizează Gheorghe Piperea.
Acesta adaugă că, în mod cert şi, de altfel, empiric probat în ultimii 10 ani, profitul facil este urmat, invariabil, de enorme căderi economice care pot determina colapsul unor sectoare economice, pe care, de regulă, în ultimii 30 de ani, le suportăm tot noi, simpli particulari, din taxe şi impozite plătite statului, din economii pe care ni le păstrăm în diverse depozite sau valori, abţinându-ne de la consum, şi din costurile creditelor pe care le accesăm (care sunt, întotdeauna în perioade de criză, exclusiv crescătoare).
