Pirateria software este un fenomen aflat în scădere în Romånia, dar care reuşeşte să producă pagube din ce în ce mai mari.

Mai ţineţi minte tarabele din centrele marilor oraşe unde, alături de filme piratate găseai orice în materie de soft ilegal, de la sisteme de operare Windows şi pånă la programe de contabilitate sau grafică pe computer? Ei bine, da, au dispărut, dar nu pentru că cineva ar fi pus comercianţii pe fugă. În era Web 2.0 pirateria s-a mutat, şi ea, pe internet, de unde, graţie performanţelor reţelelor actuale poţi descărca un program voluminos în cåteva minute sau zeci de minute.

Totuşi, rata pirateriei în Romånia se află în scădere, aşa cum arată cifrele Business Software Alliance (BSA), organism independent de prevenire şi control format din principalii jucători de pe piaţa de profil la nivel mondial. Producătorii de soft spun însă că o scădere anuală de aproximativ 1% – 2% a acestui fenomen nu este suficientă, prin urmare se impun eforturi suplimentare. Mai ales că această scădere nu poate acoperi ritmul de creştere al pieţei, aşa că, de la an la an, pagubele cauzate de piraterie sunt din ce în ce mai mari. Dacă în 2003 piaţa autohtonă a pierdut din comercializarea ilegală de soft echivalentul a 49 de milioane de dolari în condiţiile unei rate a pirateriei de 73%, anul trecut, cånd acest fenomen şi-a redus ponderea la 68%, pagubele s-au cifrat la peste 150 de milioane de dolari. La nivel mondial, rata pirateriei se află în creştere, de la 35% la 38% în 2007, iar pagubele s-au cifrat anul trecut la valoarea de 47,8 miliarde de dolari.

„Din păcate, uneori pirateria este promovată exact de cei care ar trebui să fie interesaţi de combaterea ei – adică de către comercianţii de IT“, spune Magda Popescu, avocat al biroului BSA din Romånia. „Consider că fenomenul necesită o abordare fermă – nu avem de-a face cu persoane care nu ştiu despre ce e vorba, ci cu persoane care, în afară de încălcarea drepturilor de autor asupra programelor pentru calculator, fac şi concurenţă neloială celor care comercializează software în mod legal“, adaugă aceasta.

Fără îndoială, produsele Microsoft – pachetul Office şi sistemul de operare Windows – sunt printre cele mai piratate programe de calculator, cu o rată estimată de circa 55%, potrivit lui Radu Opriş, Sales Antipiracy Manager la Microsoft Romånia. „Putem spune însă că pe zona de consumer situaţia s-a îmbunătăţit semnificativ. Dacă în urmă cu trei sau patru ani din o sută de PC-uri la raft unul sau două erau cu licenţă, acum, numărul acestora a crescut la 25%“, spune reprezentantul companiei, iar ţinta pe termen scurt a Microsoft este să crească acest procentaj la 35%. „Pe ansamblul pieţei însă, procentele sunt împinse în sus de piaţa neagră a jocurilor pe computer“, adaugă Opriş.

Peste 50 de condamnări penale în acest an

134-22027-26itc46.jpgPrima explicaţie a numărului mare de copii-pirat invocată de cei care folosesc ilegal software este preţul mare al unor astfel de produse. Radu Opriş nu este întru totul de acord cu acest argument. „Cel puţin în ultimul an, preţul unui calculator de performanţă medie cu sistem de operare instalat a ajuns la circa 1.500 de lei, iar recent am scos pe piaţă un pachet Office de bază care costă numai 199 de lei şi poate fi instalat pe trei PC-uri. Nu cred că astfel de preţuri sunt prohibitive“, apreciază Opriş. „Nu ne interesează însă consumatorul final, acesta trebuie doar informat şi educat, ci cei care fac bani din piraterie“.

Reprezentanţii din Romånia ai companiei Adobe, producător de programe şi aplicaţii grafice precum cunoscutul Photoshop – un alt software extrem de vånat de piraţii industriei – explică rata ridicată a copiilor ilegale prin faptul că „este simplu să obţii şi să foloseşti o copie-pirat mai ales că, de cele mai multe ori, mentalitatea utilizatorului este aceea că ceea ce nu se vede este gratis“.

Potrivit reprezentanţior BSA, numărul de controale antipiraterie – peste 500 –  efectuate în acest an se situează cam la acelasi nivel ca în anul 2007, „însă calitatea activităţii de aplicare a legii a crescut considerabil, fiind ţintite companii mari, cu sute de calculatoare, care au fost descoperite utilizånd software fără a deţine licenţele necesare“. Avocatul Magda Popescu spune că aceste dosare se află în cursul procedurii penale, unele dintre ele încheindu-se pe cale amiabilă (în ce priveşte latura civilă), iar altele ajungånd în instanţă. „Pånă în acest moment al anului, au fost pronunţate peste 50 de condamnări penale, dintre care în trei cazuri la închisoare cu executare“.

134-22026-26_raduopris_46_cc.jpg«Reducerea pirateriei este cea de-a doua sursă de venit pentru Microsoft, după vånzările propriu-zise, la nivel mondial.»
Radu Opriş, Sales Antipiracy Manager, Microsoft Romånia

151 milioane de dolari au pierdut producătorii de software anul trecut în Romånia, din cauza pirateriei