Peste jumătate din vânzările de aparate de aer condiţionat dintr-un an se înregistrează doar în lunile iunie-iulie. Meteorologii ne spun că luna iunie a fost cea mai călduroasă din ultimii 134 de ani, la nivel global însă, în România, luna iunie a fost neobişnuit de răcoroasă şi cu multe precipitaţii. La fel şi luna iulie. Astfel se face că aparatele de aer condiţionat nu au fost pornite prea des, iar vânzările nu au explodat aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi. Oficialii Altex, cel mai mare retailer electro IT de pe piaţa locală, estimează că piaţa aparatelor de aer condiţionat va atinge 35.000 de bucăţi anul acesta. „În 2014, Altex menţine volumul de vânzări la aparatele de aer condiţionat la nivelul anului trecut, deşi studiile arată că piaţa, în ceea ce priveşte vânzarea acestor aparate în România, este în scădere cu un procent format din două cifre față de anul trecut“, conform oficialilor companiei.

Dacă anul trecut oficialii Flanco, al doilea mare jucător din retailul electro IT, estimau că piaţa va crește cu aproximativ 20% ca valoare și cu 10% în volum, anul acesta ei se feresc să dea cifre. Mai optimişti sunt cei de la Domo, care văd piaţa de aparate de aer condiţionat, la sfârșitul anului, undeva la 60.000 de unităţi din diferite categorii BTU. „Anul acesta, vara a fost capricioasă, iar acest lucru s-a văzut, într-adevăr, în evoluția fluctuantă a vânzărilor. Ne-am concentrat însă să propunem clienților noștri oferte personalizate și foarte atractive din punct de vedere al raportului calitate/preț, care să răspundă pe termen lung nevoii lor de confort“, a declarat  Gábor Bot, product manager Home Comfort – Domo Retail.

Cele mai căutate modele

De la începutul anului 2013, aparatele cu compresor de tip ON/OFF nu mai pot fi comercializate în Uniunea Europeană, deoarece nu sunt eficiente din punct de vedere energetic, astfel încât singura opţiune rămâne aparatele cu inverter. Deşi acestea asigură un consum cu 30% mai mic față de aparatele clasice, ele au preţuri mult mai mari, astfel încât românii caută ultimele modele de tip ON/OFF rămase în piaţă. „Cele mai căutate modele rămân cele cu compresor ON/OFF de 12.000 BTU – este vorba despre cele existente pe piaţă, pentru că directiva europeană nu mai permite alte importuri de astfel de modele“, a declarat Radu Bătrînu, director de marketing Flanco Retail.

Domo are în ofertă două branduri proprii de aparate de aer condiționat, NEO și Westwood, iar acestea sunt cele mai vândute, alături de modelele de 12.000 BTU de la Daewoo şi LG.  La Altex, cele mai căutate modele sunt Samsung şi Daewoo, cu inverter de 12.000 BTU.

Montaj inclus

În ceea ce priveşte montajul, toţi cei trei mari retaileri electro-IT oferă astfel de servicii. Domo asigură montajul aparatelor de aer condiționat, precum și servicii de mentenanță (verificare și curățare), prin partenerii de service. Costul unui pachet de montaj standard este de 330 lei (include consola, kit de 3m, instalare și garanție 1 an pentru instalare). Clienții pot alege între servicii de montaj standard în cinci zile lucrătoare (330 lei), sau în 48 de ore (490 lei). La Altex, prețul variază în funcţie de capacitatea aparatului (9.000 sau 12.000 BTU) şi de termenul de instalare (48 ore – 5 zile). Astfel, montajul poate costa între 240 şi 490 lei. La anumite aparate de aer condiţionat, serviciile de instalare sunt gratuite. La Flanco, preţurile pentru montaj pornesc de la 329 de lei.

Sfaturi utile

Aparatele de aer trebuie folosite cu moderaţie. Temperatura interioară trebuie setată astfel încât să fie cu maximum 7 grade mai mică decât cea exterioară. Înainte de a da drumul la aerul condiţionat este recomandată aerisierea încăperii. Dacă este folosit cum trebuie un aparat de aer condiţionat se pot preveni alergiile, crizele de astm şi bolile respiratorii asociate poluării, deoarece acestea sunt echipate cu filtre care reţin praful, polenul şi fumul din aer.

De asemenea, cu ajutorul unui aparat condiţionat poţi ţine sub control umiditatea din casă în zilele caniculare, împiedicând înmulţirea microorganismelor şi a mucegaiului. Aparatul de aer condiţionat trebuie verificat cel puţin o dată pe an.