Recordul a fost atins după ce preşedintele Donald Trump a anunţat marţi seara retragerea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul şi reluarea sancţiunilor americane împotriva Iranului care erau în vigoare înaintea acordului din 2015, transmite Reuters. 

Miercuri, cotaţia barilului de ţiţei Brent a urcat până la 77,20 dolari, cel mai ridicat nivel înregistrat după luna noiembrie 2014. Cotaţia barilului de ţiţei U.S. light crude a crescut cu aproape 2,8% până la 70,96 dolari, în apropiere de maximele atinse la finele lui 2014. 

„Cu siguranţă exporturile de petrol iranian spre Asia şi Europa vor scădea în acest an şi în 2019 pe măsură ce unele state vor căuta surse alternative de aprovizionare pentru a evita să nemulţumească Washingtonul iar sancţiunile vor începe să-şi facă simţite efectele”, a declarat Sukrit Vijayakar, director la firma de consultanţă energetică Trifecta. 

Începând din 2016, Iranul a redevenit un important exportator mondial de petrol după suspendarea sancţiunilor internaţionale ca urmare a acordului privind programul nuclear iranian astfel că în luna aprilie 2018 Iranul a exportat peste 2,6 milioane barili de petrol pe zi. Conform acestor date, Iranul este al treilea mare exportator de petrol din cadrul Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), după Arabia Saudită şi Irak. 

Retragerea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul presupune însă că Washingtonul va reintroduce sancţiuni împotriva Iranului după o perioadă de 180 de zile, exceptând situaţia în care până atunci se va ajunge la un alt acord. 

Analiştii estimează că noile sancţiuni americane ar putea reduce livrările de petrol iranian cu 200.000 până la un milion de barili pe zi, urmând ca impactul să fie mai mare în 2019 având în vedere că sancţiunile au nevoie de timp pentru a fi impuse. 

În încercarea de a calma îngrijorările, Arabia Saudită a informat miercuri că va colabora cu alţi producători pentru a diminua impactul oricăror deficienţe în aprovizionarea cu petrol. Arabia Saudită, cel mai influent stat membru al OPEC, a fost în fruntea eforturilor adoptate începând din 2017 de marii producători de petrol pentru a susţine preţurile prin reducerea producţiei.