SE INTAMPLA ACUM!

Eveniment

Petrolul a coborât sub 30 de dolari, la New York, pentru prima dată din 2003

Autor: capital.ro | sâmbătă, 16 ianuarie 2016 | 0 Comentarii

Cursul petrolului coborât pentru prima dată în ultimii 12 ani sub 30 de dolari barilul, vineri, la New York, pe fondul iminentei reluări a exporturilor iraniene şi al temerilor legate de cererea la nivel mondial, transmite AFP.

Preţul de referinţă al barilului (WTI) cu livrare în februarie a pierdut 1,78 dolari la 29,42 dolari pe New York Mercantile Exchange (Nymex), cel mai scăzut nivel înregistrat la închidere din noiembrie 2003.

În acest context, premierul rus Dmitri Medvedev a anunţat că toate ministerele şi structurile statale vor fi nevoite să taie din cheltuieli şi să-şi reducă personalul pentru a face faţă crizei prin care trece Rusia, transmite agenţia EFE.

El a cerut tuturor instituţiilor publice să prezinte propuneri pentru diminuarea bugetului fiecăreia şi a numărului de angajaţi. Medvedev a mai precizat că implementarea unor proiecte va fi amânată sau anulată. De asemenea, pentru a aduce noi venituri la buget, urmează să fie scoase la privatizare unele societăţi de stat. AGERPRES

Premierul rus a vorbit şi despre importanţa unor măsuri menite să reducă dependenţa Rusiei faţă de evoluţia preţului petrolului, produs care împreună cu gazele naturale (al căror preţ este corelat cu cel al petrolului) asigură cea mai mare parte a exporturilor Rusiei şi jumătate din încasările la buget. 

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Capital - Google+
Transforma in PDF
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.