Românii care s-au obișnuit anii trecuți ca în schimbul unor sume insignifiante (dacă nu chiar pe gratis) să se distreze de Revelion în compania unor nume mari, precum Joe Cocker, Tom Jones, Enrique Iglesias, Europe sau Smokie, vor fi nevoiți să se mulțumească cu mult mai puțin de această dată. Primăriile, altădată sponsori generoși ai spectacolelor de Anul Nou, se dovedesc a fi mult mai zgârcite în acest an.
Sibiul, de pildă, este unul dintre puținele locuri din țară unde, potrivit datelor disponibile până acum, se va organiza un concert în seara de 31 decembrie. Trupele care vor urca pe scenă sunt Cargo, Juke Box, Non Profit și Riff, acompaniate de spectacole de lumini și jocuri de artificii. Bugetul alocat, de circa 40.000 de euro, vine în totalitate din conturile primăriei și a fost considerat de unele voci ca fiind prea mare.
La Iași s-a alocat pentru toate manifestările de sărbători (inclusiv un concert și un joc de artificii în noaptea de Revelion) un milion de lei, sumă criticată de consilierii locali PDL. Ei spun că la Brașov s-au alocat în același scop 160.000 de lei, la Bacău 120.000 de lei,  iar la Târgu-Mureș suma a fost redusă cu 30% față de anul trecut. Chiar și în Capitală suma dedicată tuturor manifestărilor (inclusiv un concert în Piața Constituției), de 1,5 milioane de lei, nu este cu mult mai mare decât cea din Iași.
„Într-adevăr, bugetele limitate au făcut ca administrația publică să fie mult mai rezervată în acest an. Noi, de exemplu, dacă anul trecut am avut cel puțin șase evenimente de acest gen, în 2010 vom avea doar două – unul într-un sector din Capitală și celălalt în județul Vaslui“, spune Zsolt Kapros, managing partner al agenției de impresariat și organizări de evenimente Attitude Music. El spune că, pe lângă influența măsurilor de austeritate, mai există o explicație pentru acest fapt: publicul a început să se sature de show-uri gratis și de spectacole stradale. Dispariția evenimentelor organizate de primării este compensată, însă, de creșterea numărului de petreceri de Revelion private sau sponsorizate de diverse companii.
Evenimentele indoor, tot mai apreciate
Una dintre cele mai mari petreceri de Revelion din acest an este programată în Bacău. Show-ul, intitulat Inferno, ar trebui să adune, potrivit reprezentanților organizatorilor, peste 5.000 de parti­ci­panți în Sala de Atletism din oraș. În schimbul a 50 de lei (categoria Gold) sau 200 de lei (categoria VIP), aceștia vor asista la „evenimentul dance al sfârșitului de an“, în compania a zece DJ. Nici aici nu vor lipsi efectele pirotehnice și laserele, dar piesa de rezistență ar trebui să fie sunetul de 50.000 de wați.
Revelioane mai mici și mai interactive
În Capitală, două palate (Ghika Tei și Bragadiru) luptă pentru titlul de cel mai interesant loc în care să petreci Revelionul. În primul caz este vorba de The Fresh Super Vixens, petrecere dedicată anilor ’70, unde vor cânta, printre alții,  The Herbaliser, Terrence Parker, Bailele Compadre și Khidja. Mâncarea și băutura sunt la discreție, totul în schimbul unui bilet de intrare de 270 de lei de persoană. La Palatul Bragadiru, NYE 2011 Eyes Wide Shut Party promite muzică de la Kasper Bjorke, OK Corral, Ion & Vali și VRT, mâncare pe săturate de la Nana Naturals și băutură la discreție, în schimbul a 300 de lei de persoană.
Un Revelion ceva mai ieșit din comun promite și Arsenal Park din Orăștie. Parcul de distracții cu specific militar, construit într-o fostă bază a Armatei, oferă, în schimbul a 225 de euro, patru zile și trei nopți de pensiune completă și de distracție în stil „army“. Asta în timp ce hotelul de cinci stele City Plaza din Cluj organizează Celebrity Night Party în noaptea de 31 decembrie. Participarea costă între 490 și 650 de lei de persoană, în funcție de serviciile dorite.
Revelionul de la City Plaza face parte dintr-o altă tendință remarcată de Zsolt Kapros. „Se organizează din ce în ce mai multe show-uri mici, dar tot mai complexe. În unele cazuri se renunță total la artiști, și spectacolul este total interactiv – de la karaoke la teatru cu actori selectați chiar dintre participanți“, explică el. Kapros spune că moda s-a răspândit mai ales în cazul petrecerilor organizate pentru angajații corporatiști.

1.000
de euro este onorariul minim încasat de un artist sau o formație autohtonă pentru o apariție de maximum două ore în noaptea de Revelion