Peste 65% consideră că schimbarea vine doar în sprijinul angajatorilor şi se aşteaptă la abuzuri din partea companiilor, iar 19% nu susţin necesitatea modificărilor din Codul Muncii, aprobate de Executiv, afirmând că ‘Nu era necesar să se aducă modificări’.

Peste 15% dintre respondenţi sunt mai optimişti şi sunt de părere ca noile reglementări vor crea un echilibru pe piaţa muncii şi au încredere că noile prevederi vor facilita crearea de locuri de muncă şi vor flexibiliza procesul de angajare.

Reprezentanţii companiilor sunt de aceeaşi părere cu candidaţii BestJobs, peste 70% dintre aceştia declarând că nu vad avantajele reexaminării Codului Muncii. Numai 25% prevăd un echilibru pe piaţa muncii.

Sondajul BestJobs.ro a fost efectuat la nivel naţional, în perioada 17-28 martie 2011, pe un eşantion de 2.439 de utilizatori. Dintre aceştia, peste 40% au vârsta cuprinsă între 25-35 de ani şi aproximativ 70% sunt persoane cu studii postuniversitare.

BestJobs este serviciul de recrutare preferat de companiile şi utilizatorii din România, Bulgaria, Serbia şi Moldova. În acest moment, BestJobs.ro găzduieşte peste 1,4 milioane de CV-uri active în baza de date şi are peste 70.000 de companii client.
SURSA: Agerpres