În țara noastră, în 2015, mărcile japoneze au avut aproape 10% din piața mașinilor noi și 4% din cea second-hand.

“Mașinile japoneze, deși nu au faimă premium precum cele germane și nici nu sunt celebre pentru design, cum se întâmplă în cazul mărcilor italiene, s-au remarcat la nivel mondial deoarece sunt extrem de fiabile. Astfel, au captat atenția cumpărătorilor care devin fideli odată ce se urcă la volanul lor.” spune Cristian Cojocaru, Sales Manager Autovit.ro.

În Uniunea Europeană, mărcile japoneze au aproximativ 14% din piață, dar în perioada 2007 și 2015 au avut loc evoluții interesante pentru aceste tipuri de autoturisme. Toyota vindea atunci aproximativ 900.000 de unități, iar acum vinde cu 40% mai puțin. În schimb, Nissan a avansat de la 310.000 unități în 2007, la peste 500.000 în 2015. De asemenea, între 2007 și 2015 vânzările au scăzut pentru Honda cu 60%, cu 15% pentru Mazda și aproape cu 40% pentru Suzuki.

În România sunt înmatriculate peste 200.000 de autoturisme japoneze, două treimi fiind Toyota, Nissan, Suzuki și Mitsubishi. Există însă și aproape 2.000 de mașini Lexus, dar și 28 de Acura, marca premium de la Honda care nu este lansată oficial în Europa.

Autovit.ro, care este cea mai mare platformă profesională online dedicată vânzării mașinilor noi și second hand, este o oglindă care reflectă realitatea din piața auto. Toyota, Nissan și Mitsubishi sunt mărcile cel mai prezente, dar se găsesc și modele japoneze rare, cele mai scumpe fiind Lexus LX 570, un SUV cu motor V8, la peste 120.000 euro sau Nissan GT-R coupe cu 550 CP, la 99.000 euro. O proporție semnificativă dintre anunțurile postate sunt pentru modele în stare tehnică bună cu vechime de  maximum 6-7 ani vechime în intervalul 7.000 – 10.000 euro.