Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a anunţat că la data de 20 decembrie, Direcţia Rutieră a Poliţiei Române a organizat şi coordonat o acţiune de verificare a legalităţii transportului de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, în intervalele orare 6,30 – 10,30 şi 16,00 – 20,00. La acţiune au participat 897 de poliţişti rutieri şi 68 de reprezentanţi ai Registrului Auto Român, Biroului Român de Metrologie Legală şi ai primăriilor locale

Din totalul sancţiunilor, 370 au fost aplicate pentru încălcări ale prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere şi 1.017 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice (6 pentru neacordarea priorităţii pietonilor, 5 pentru neacordarea priorităţii vehiculelor şi 40 pentru nerespectarea regimului legal de viteză).
Pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 21 de permise de conducere, iar pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege au fost retrase 47 de certificate de înmatriculare. “Totodată, în cadrul acţiunii, poliţiştii au identificat 24 de conducători de autoturisme ce efectuau în mod ilegal transport contra-cost de persoane. În 13 situaţii, în care s-a demonstrat repetabilitatea abaterii, s-a dispus imobilizarea autovehiculelor prin reţinerea certificatelor de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi conducătorii acestora au fost sancţionaţi contravenţional”, se arată în comunicat al IGPR.

Cele 11 persoane care au fost depistate pentru prima oară efectuând în mod ilegal transport contra-cost de persoane au fost informate cu privire la faptul că în situaţia în care vor mai fi depistate în trafic efectuând acest gen de transport vor fi sancţionate contravenţional şi se va dispune suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului.