Avem un avans peste aș­tep­tări, chiar și estimările „zgâr­ciților“ de la FMI au fost modificate în a doua parte a acestui an, după ce rezultate pe primele două trimestre au confirmat așteptările oamenilor de afaceri. Avem PIB mai mare, dar asta nu înseamnă că avem o creștere economică sustenabilă. Săracii rămân la fel de săraci, în timp ce unii bogați văd cum afacerile le merg din plin. Aceștia nu s-au sfiit în criză să continue să investească, iar acum culeg roadele. Acesta este motivul pentru care în acest an averea care asigură accesul în clasamentul bogaților României a crescut cu peste 20% față de ediția precedentă.

De asemenea, nume mai puțin cunoscute în businessul românesc și-au găsit locul în clasamentul celor mai prosperi antreprenori. Asta nu înseamnă că averea totală a cunoscut o creștere asemănătoare. Chiar dacă economia românească înregistrează creșteri la care nu mai visam de dinainte de criză, marile afaceri au început să raporteze doar avansuri unitare. Majorările de 40% -50% luate în calcul de mai mulți antreprenori români, se dovedesc, în cazul marilor afaceri, o utopie. Rămân însă câteva businessuri mai mici, flexibile și dinamice, care depășesc toate estimările. Asta deja se întâmplă. A reapărut interesul investitorilor străini sau a fondurilor de investiții, care au ieșit la vânătoare de trofee românești. În acești doi ani piața de achiziții și fuziuni a înregistrat o efervescență, iar banii care au intrat în țară le-au permis guvernanților să păstreze cadrul fiscal încă prietenos. Până acum motoarele economiei au fost turate la maximum pentru că pomenile electorale date de parlamentari încă nu și-au făcut simțită prezența în totalitate. Însă în momentul în care bugetul va fi strivit de legile aberante votate în plină campanie electorală, măsurile la care vor apela viitorii guvernanți de a stopa dezmățul pe banii publici vor pune pe fugă investitorii.

Deja am pierdut unul dintre cele mai mari atuuri pe care le avem, și anume forța de muncă înalt calificată și ieftină, iar la capitolul predictibilitate fiscală am rămas, ca de obicei, repetenți. Dacă la acestea adăugam și excesul de zel al inspectorilor ANAF, care în ultimul timp, trebuie să recunoaștem, s-a mai temperat, realizăm că pentru investitori România nu arată atât de bine ca statisticile care anunță creștere economică record.

CIPRIAN MAILAT,
redactor-șef Capital

Articolul a fost publicat în ediția din acest an a Capital Top 300 Cei mai bogați români