Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi. Judecătorii au constatat că legea nu este clară, că există inegalitate între aleşi şi că nu se precizează sursa de finanţare. 

Pe 26 decembrie 2015, Guvernul a sesizat CCR cu privire la unele aspecte ale Legii referitoare la pensiile speciale ale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii Judeţene – Legea de modificare şi completare a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali. 

Sesizarea avea în vedere încălcarea mai multor articole din Constituţie referitoare la instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiţi aleşi locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale şi neasigurarea finanţării pentru indemnizaţiile nou create. 

"În forma adoptată, există cel puţin 16.300 de potenţiali beneficiari ai legii. Efortul bugetar în 2016 se ridică la 469 milioane lei. (…) Deficitul bugetar rezultat este de 395 milioane lei, peste deficitul agreat de Parlament, şi tinde să agraveze stabilitatea cadrului fiscal bugetar. În plus, având în vedere că legea retroactivează, numărul beneficiarilor poate fi mult mai mare, ca şi impactul asupra bugetului de stat", arăta Guvernul.

Sursa: Agerpres