Începând cu data de 26 iunie 2015, timp de 10 zile, Proiectul de Lege a Turismului s-a aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului (MECT). În data de 3 iunie 2015, a fost depusă la MECT adresa referitoare la punctul de vedere al FPTR privind acest proiect. 

'FPTR consideră proiectul de lege ca fiind unul incoerent, publicat fără consultarea patronatelor din turism. FPTR este singura federaţie patronală reprezentativă din turismul românesc, care încă din anul 2013 s-a implicat activ în elaborarea unui proiect de Lege a Turismului', se precizează într-un comunicat al federaţiei. 

De aceea, FPTR solicită retragerea "imediată" a proiectului de pe site-ul ministerului şi dispunerea unei anchete administrative pentru angajaţii care au elaborat proiectul, aceştia reuşind 'compromiterea imaginii ministerului şi a măsurilor dispuse de Guvern pentru creşterea progresivă a veniturilor şi a eficienţei activităţii din turismul românesc'.

AGERPRES