SE INTAMPLA ACUM!

Energie

Orașul în care Petrom vinde benzina cu doar 4,3 lei

Autor: Ciprian Mailat | duminică, 20 iulie 2014 | 16 Comentarii

Preţurile carburanţilor comercializaţi în România au crescut considerabil în acest an. Practic, în primele şase luni benzina s-a scumpit cu aproape 17%, iar motorina cu 10%.

În prezent, cea mai mare companie petrolieră din România, OMV Petrom, vinde benzina Standard 95 la staţia de pe Calea Dorobanţi din Capitală cu 6,25 de lei/litru. Un litru de motorină costă 6,36 de lei.

Dacă în Capitala României preţurile carburanţilor comercializaţi de Petrom depăşesc cu mult 6 lei/litru, în capitala Republicii Moldova, la Chişinău, preţul unui litru de benzină standard 95 nu depăşeşte 4,35 de lei. În acelaşi timp, motorina este şi mai ieftină decât benzina, un litru fiind vândut cu 4,14 - 4,15 lei.

La ce preţuri vinde PETROM benzina şi motorina în Mooldova şi de ce?

Preţurile medii ale carburanţilor comercializaţi peste Prut sunt cuprinse între 17,69 lei moldoveneşti şi 18,89 lei moldoveneşti, adică între 4,15 RON şi 4,43 RON, preţuri calculate la cursul afişat vineri de BNR.


SUPER 100     18.89 lei
Euro Premium 95     18.46 lei
Regular 92     18.29 lei
Top Euro Diesel 5     17.89 lei
Euro Diesel 5     17.69 lei
    
"Trebuie menţionat faptul că Petrom-Moldova este printre puţinele companii de pe piaţă care importă exclusiv produse de calitate şi de standarde europene. Produsele  premium oferite în cele aproape 100 staţii PECO de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, pe lângă calitatea înaltă, sunt aditivate conform celor mai recente norme, fiind net superioare celor aduse de pe piaţa din Est, furnizate de către concurenţi. Petrom este una din puţinele companii pe piaţă care are propria rafinărie în România, de unde exportă şi în Republica Moldova", se precizează pe pagina de internet a companiei din Moldova.

În România, preţurile au crescut în ultimii ani din cauza taxelor şi impozitelor care intră în componenţa preţului final. De exemplu, România şi-a luat angajament, la aderarea la UE, să majoreze accizele la carburanţi la nivelul mediu din UE. Anul trecut, guvernul Ponta a decis să modifice modulul de calcul al accizei şi cursul de schimb valutar al euro la care sunt calculate accizele. Astfel, în loc de o scădere a preţurilor cu 4-5 bani, companiile petroliere au scumpit benzina şi motorina cu 9 bani/litru, din cauza acestor două măsuri.

De la 1 aprilie a intrat în vigoare şi supra-acciza de 7 eurocenţi/litru, astfel că preţurile au crescut din nou cu 41 de bani.
În prezent, mai mult de jumătate din banii daţi pe un litru de benzină ajunge în visteria statului.

Citiţi şi: Supra-acciza la benzină a adus PIERDERI la buget de 11 milioane de euro!

 

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Capital - Google+
Transforma in PDF
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.