'Echipele se înţeleg bine, discuţiile avansează. Pentru moment nu există obstacole în calea preluării Bouygues Telecom de către Orange', a declarat o sursă din apropierea negocierilor pentru publicaţia 'Le Journal du Dimanche'. Potrivit publicaţiei menţionate negocierile ar putea să se finalizeze în aproximativ trei luni. 

Contactate de AFP cele două grupuri nu au făcut niciun fel de comentarii. 

Potrivit presei, în conformitate cu termenii acordului, Bouygues Telecom ar urma să primească o participaţie de 15% la noua entitate rezultată în urma fuziunii, în timp ce participaţia satului francez la Orange se va reduce de la 23% până la sub 20%. În schimb, canalul de televiziune TF1, deţinut şi el de grupul de construcţii Bouygues, nu face obiectul negocierilor. 

Cu toate acestea, o fuziune între Orange şi Bouygues ar reduce numărul jucătorilor de pe piaţa franceză de telecomunicaţii de la patru la trei, iar de asemenea entitatea combinată ar avea o cotă de piaţă de peste 50%. Pentru a obţine aprobarea autorităţilor de reglementare a concurenţei, Orange ar fi dispus să vândă active în valoare de până la cinci miliarde de euro către rivalii Free Mobile şi SFR Numericable. 

Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, este prezent în 209 de ţări, cu 247 de milioane de clienţi, dintre care 185 de milioane abonaţi la serviciile de telefonie mobilă. Orange a realizat anul trecut vânzări de 39 de miliarde de euro şi avea 155.000 de angajaţi la nivel mondial. Orange este lider de piaţă în România, cu 10,205 milioane de clienţi şi venituri de 453,9 milioane de euro la 30 iunie 2015.AGERPRES