Această colaborare va da clienţilor ambelor companii acces la credite mai ieftine şi de asemenea le va ieftini factura la telefon.

'Estimăm că vom câştiga aproximativ un milion de clienţi în trei ani', a declarat Cezary Stypulkowski, directorul mBank, o divizie a grupului bancar german Commerzbank. 'Dacă veniturile sunt comparabile cu nivelul actual, vorbim de venituri suplimentare de ordinul sutelor de milioane de zloţi în al treilea an', a adăugat Stypulkowski.

'Ne aşteptăm ca după trei ani, această ofertă va contribui cu mai multe puncte procentuale la cifra noastră de afaceri', a declarat la rândul său directorul Orange Polska, Bruno Duthoit.

Cu aproximativ 57 milioane carduri SIM şi 38,5 milioane conturi bancare la o populaţie de 38 de milioane de locuitori, Polonia devine o piaţă din ce în ce mai dificilă pentru bănci şi companiile de telefonie. Pe fondul scăderii veniturilor, operatorii de telecomunicaţii încearcă să-şi diverifice sursele de venit. Orange Polska, care are 15 milioane de utilizatori, vrea să profite de baza de clienţi a mBank formată din aproximativ opt milioane de persoane.

Cel mai mare operator de telefonie mobilă din Polonia, o divizie a Deutsche Telekom, s-a aliat încă de la începutul anului cu Alior Bank pentru a lansa o ofertă similară. De asemenea, Polkomtel, al treilea operator de telefonie mobilă din Polonia, vrea să se asocieze cu Plus Bank.

'Astfel de modele funcţionează bine în ţări precum Kenya şi Tanzania însă nu a există încă un echivalent într-o ţară mai dezvoltată', a apreciat Patrice Cochelin, analist pentru telecomunicaţii şi tehnologie la Standard & Poor's.

Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, avea la finele anului trecut 236,3 milioane clienţi la nivel mondial, dintre care 178,5 milioane erau abonaţi la serviciile de telefonie mobilă. Pe piaţa din România, veniturile Orange România s-au majorat, în primele şase luni ale anului, cu 4,5%, până la valoarea de 448,3 milioane de euro, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013. Totodată, datorită investiţiei în reţea, inclusiv în cea mai extinsă acoperire 4G, Orange a ajuns, în primul semestru al anului la 10.384.000 de clienţi, cu aproximativ 184.000 mai mulţi decât la finalul lunii iunie 2013.

SURSA: Agerpres