Tehnologiile cloud, mobile, reţelele sociale, Big Data şi internetul obiectelor au un impact din ce în ce mai mare în fiecare industrie, încurajând companiile să se modernizeze pentru a fi competitive. Preluarea MICROS extinde oferta Oracle prin combinarea aplicaţiilor specifice industriilor menţionate, cu portofoliul business de aplicaţii, tehnologii şi soluţii cloud al Oracle. Împreună, Oracle şi MICROS vor ajuta hotelurile, restaurantele şi retailerii să îşi accelereze inovaţia, să îşi transforme companiile şi să îşi satisfacă fiecare client cu soluţii complete, deschise şi integrate.

Consiliul director al MICROS a aprobat în mod unanim această tranzacţie, care urmează să fie finalizată în a doua jumătate a anului 2014, după oferta făcută pentru o majoritate a acţiunilor publice ale MICROS şi pentru acţiuni care reprezintă stimulente sau premii sub forma de capital investit, în cadrul ofertei de preluare, precum şi după obţinerea unor aprobări legale şi îndeplinirea altor condiţii obişnuite de preluare.

“Oracle a ajutat cu succes clienţi din diverse industrii, folosind puterea tehnologiilor cloud, mobile, sociale, Big Data şi internetul obiectelor pentru a le transforma afacerile,” a declarat Preşedintele Oracle Mark Hurd. “Anticipăm că vom livra avantaje certe companiilor din domeniul ospitalităţii şi comerţului cu amănuntul, odată cu preluarea MICROS.”

“MICROS s-a concentrat pe a susţine cele mai mari branduri din lume de pe pieţele ţintă, de când s-a înfiinţat, în 1977, administrând în prezent peste 330,000 de puncte de lucru ale clienţilor din 180 de ţări,” a declarat Peter Altabef, preşedinte şi CEO, MICROS. “Împreună cu Oracle ne aşteptăm să accelerăm capacitatea clienţilor nostri de a inova şi de a-şi diferenţia afacerile folosind tehnologiile, soluţiile cloud şi scalabilitatea oferite de Oracle. Suntem foarte încântaţi de marile oportunităţi pe care acest lucru le va crea pentru clienţii şi angajaţii noştri.”

“Ne-am angajat să protejăm şi să îmbunătăţim investiţiile clienţilor nostri în soluţiile MICROS. Conducerea şi angajaţii MICROS vor forma un grup dedicat în cadrul Oracle pentru a menţine accentul pus pe servirea clienţilor,” a declarat Bob Weiler, vice-preşedinte executiv Oracle Global Business Units. “Segmentele Oracle dedicate diverselor industrii deţin o expertiză aprofundată a fiecărui domeniu şi fac investiţii atent direcţionate, prin cei peste 18,000 de angajaţi Oracle şi peste 500 milioane USD dedicaţi annual cercetării şi dezvoltării. Acest model s-a dovedit a fi de mare succes pentru mai multe industrii şi suntem dornici să le oferim aceleaşi beneficii şi clienţilor MICROS.”

“Ne aşteptăm ca această tranzacţie să devină imediat o adăugire la profiturile Oracle (calculate non-GAAP), care vor şi creşte în timp,” a declarat preşedintele şi CFO-ul Oracle Safra Catz.