Primul serviciu de bază de date cloud autonomă, cu autosecurizare și automentenanță, Oracle Autonomous Data Warehouse Cloud, folosește machine learning pentru a oferi performanță, securitate și disponibilitate de prim rang în acest segment industrial, fără intervenție umană, la jumătate din costul Amazon Web Services.  

 “Această tehnologie schimbă tot,” a spus Ellison. “Oracle Autonomous Warehouse Database este bazată pe o tehnologie la fel de revoluționară ca apariția internetului. Se reglează, adaptează și se actualizează singură. Baza de date Amazon costă mai mult și face mai puțin. “

Oracle Autonomous Data Warehouse Cloud oferă toate capacitățile analitice, același nivel de securitate și disponibilitatea excepțională a Oracle Database fără dificultatea configurării, ajustării și administrării – chiar și în cazul în care volumele de lucru din depozite și, implicit, volumele de date se schimbă.  Baza de date autonomă reprezintă o clasă de servicii absolut nouă, care necesită zero administrare operațională din partea clientului, oferind o găzduire a datelor în cloud:

•    Ușoară: Prima ofertă de găzduire într-un singur pas din acest domeniu presupune un depozit de date securizat cu back-up automat, criptare și o arhitectură cu grad ridicat de disponibilitate, în câteva secunde. Migrarea către cloud este simplă datorită compatibilității integrale cu bazele de date existente.

•    Rapidă: Performanță în interogarea datelor neegalată, fără necesitatea unor reglaje și ajustări. Oracle Autonomous Data Warehouse Cloud este atât de rapid față de alte servicii de găzduire îm cloud încât Oracle garantează același volum de muncă la jumătate din costurile Amazon Web Services.

•    Elastică: Scalare online independentă puterii de calcul și a găzduirii. Abilitatea de a mări sau micșora, în mod dinamic, accesul la resurse, permite facturarea în funcție de consum, reducând mult costurile.

Cea mai populară bază de date cu găzduire a datelor din lume este acum și cea mai simplă și mai rapidă. Integrând experiența de zeci de ani a companiei Oracle și munca sa de pionierat în domeniul tehnologiei pentru a transforma modul în care clienții săi beneficiază de bazele de date, Oracle Autonomous Data Warehouse Cloud este doar primul din serviciile Oracle Autonomous Database Cloud ce urmează să fie lansate. Dintre serviciile care vor fi lansate în viitor enumerăm Oracle Autonomous Database pentru procesarea tranzacțiilor, Oracle Autonomous NoSQL Database pentru scriere și citire rapidă la scară mare (o cerință comună pentru Internetul obiectelor), și Oracle Autonomous Graph Database pentru analiza rețelei. Fiecare dintre aceste servicii se ajustează la volumul de muncă necesar, și deține caracteristicile definitorii ale serviciilor Oracle Autonomous Database:

 

•    Autonomie: Elimină efortul uman și erorile umane din serviciile de furnizare, securizare, monitorizare, back-up, recuperare, mentenanță și personalizare a bazei de date. Se actualizează și repară automat pe parcursul rulării. 

•    Autosecurizare: Protejează împotriva atacurilor externe și a utilizatorilor interni rău intenționați. Aplică automat actualizări de securitate în timpul operării pentru a proteja împotriva atacurilor cibernetice și criptează automat toate datele.

•    Automentenanță.  Oferă protecție automată împotriva timpilor morți planificați și neplanificați, cu disponibilitate 99,995%, ceea ce înseamnă sub 2,5 minute durată nefuncțională pe lună, incluzând mentenanța planificată.

Oracle Autonomous Data Warehouse este construit pe Oracle Database 18c și este primul serviciu lansat în cadrul modelului Oracle de lansare anuală de noi versiuni software ale bazelor de date. Un catalizator de inovație cu peste 100 de caracteristici noi, Oracle Database 18c este acum disponibil pe Oracle Cloud Services, sistemele cu proiectare Oracle și livesql.oracle.com.

Companiile testează baza de date autonomă
Oracle a oferit unui grup de clienți și parteneri acces exclusiv la noua bază de date autonomă, pentru a o testa.  Accenture, Hertz, QMP Health și Qualex s-au alăturat directorilor Oracle pe scenă pentru a împărtăși rezultatele extraordinare înregistrate deja cu Oracle Autonomous Data Warehouse Cloud, inclusiv avantaje din punct de vedere al performanței, costuri mai mici și o mai bună securitate a datelor și sistemelor. 

Anunțul urmează recenta expansiune a serviciilor autonome Oracle Cloud Platform.  În acest an calendaristic, Oracle își propune să ofere serviciile Oracle Autonomous Analytics, Oracle Autonomous Mobility, Oracle Autonomous Application Development și Oracle Autonomous Integration.