CITEŞTE ŞI

Eveniment

Obama vrea ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană

Autor: |

Preşedintele american Barack Obama se va afla spre sfârşitul lunii aprilie în Marea Britanie, pentru a-şi pune popularitatea în sprijinul rămânerii acestui stat în Uniunea Europeană, scrie cotidianul britanic The Independent, în ediţia de duminică, transmite AFP.

Potrivit publicaţiei, vizita ar urma să aibă loc cu aproximativ două luni înaintea referendumului din 23 iunie la care britanicii vor fi chemaţi să se pronunţe asupra menţinerii sau nu a ţării lor în interiorul Uniunii Europene.

Programul oficial al lui Obama prevede în acea perioadă o deplasare în Germania, unde se va întâlni cu cancelarul Angela Merkel şi va inaugura, la 24 aprilie, târgul de tehnologie Hannover Messe 2016.

În luna februarie, aminteşte AFP, Barack Obama a reafirmat, într-o discuţie telefonică cu David Cameron, sprijinul SUA faţă de o Mare Britanie parte integrantă a UE.

Conform publicaţiei londoneze, vizita lui Obama va ajuta şi la refacerea relaţiilor cu Cameron, după ce, într-un interviu acordat săptămâna trecută, liderul american l-a acuzat pe premierul britanic că a devenit 'distras' după intervenţia din 2011 din Libia, ţară aflată acum într-o situaţie 'de haos'.

Potrivit The Independent, o sursă din Downing Street 10 a confirmat că Obama va efectua o escală în Marea Britanie luna viitoare şi va face o astfel de intervenţie.

Întrebat însă de AFP despre o eventuală vizită la Londra a preşedintelui american, un purtător de cuvânt al premierului britanic David Cameron a refuzat orice comentariu, vorbind despre 'speculaţii'.
Sursa: Agerpres

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Capital - Google+
Transforma in PDF
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii