„Companiile cu capital străin cheltuie cu personalul aproape dublu comparativ cu firmele româneşti, dar reuşesc să aibă o productivitate a muncii de două ori mai mare“, spune Alexandra Horobeţ, profesor în cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) şi co-autor al studiului.

Mai exact, datele studiului arată că, la nivelul anului 2014, costurile de personal pe angajat ale multinaţionalelor erau de 11.000 de euro, comparativ cu 5.500 de euro în cazul companiilor cu capital românesc.

Salariul mediu net plătit de companiile străine a fost constant mai mare decât media naţională, în ultimii 11 ani, dar mai mic decât în companiile cu capital integral de stat. Totuşi, în 2015, câştigurile salariale medii nete ale corporatiştilor se apropiau de 2.500 de lei, pe când cele ale angajaţilor la firme private româneşti ajungeau la 1.500 lei.

 

Companiile străine au făcut mai puține disponibilizări decât au fost realizate în totalul economiei ca urmare a crizei financiare. Între 2009 și 2010 numărul total al salariaților din România a scăzut cu 8,3%, iar în companiile cu capital străin scăderea a fost de doar 1%. Acestea au făcut și mai multe angajări, odată cu ieșirea din criză. Între 2010 și 2015 numărul total al salariaților din România a crescut cu 5,3%, iar numărul total al salariaților din companiile cu capital străin a crescut cu 8%.

Chiar dacă sunt de zece ori mai puţine firme cu capital străin decât cu capital românesc, multinaţionalele realizează în medie 70% din exporturile României, dar şi 60% din importurile ţării.

Deși percepția este că volumul investiţiilor străine directe este mare, România are cel mai mic stoc de investiţii străine directe pe locuitor din regiune (3.130 euro/locuitor).

Olanda, Austria și Germania sunt cele mai importante economii care investesc în România, deținând o pondere de peste 50% din stocul total de investiţii străine directe.